
Drumul rupt de la Câmpina va fi redeschis vinerea viitoare. Se va circula din nou spre DN1, fără restricții.
Vinerea viitoare circulația auto va fi redeschisă fără restricții pe drumul care leagă Câmpina de DN1, afectat de o surpare majoră de teren.
„Când am spus că vom finaliza această lucrare într-un timp record, mulți au ales ironiile și lipsa de încredere. Au fost destui cei care au încercat să denigreze orice demers administrativ. Noi ne-am văzut de treabă.
Am fost astăzi pe șantierul drumului rupt de la Câmpina pentru a verifica personal stadiul lucrărilor. Totul se desfășoară conform graficului, iar miercuri va fi turnat stratul de asfalt.
Ani la rând, această zonă a fost doar peticită. În cele din urmă, drumul a cedat, circulația a fost oprită, iar mii de oameni au fost nevoiți să ocolească și să suporte un disconfort major.
Am ales să nu mai cârpim problema, ci să o rezolvăm. Este o lucrare complexă, urmărită îndeaproape în fiecare etapă, iar rezultatele sunt deja vizibile.
Vinerea viitoare circulația va fi redeschisă fără restricții pe drumul care leagă Câmpina de DN1.
Asta înseamnă mai puțin timp pierdut în trafic, o legătură rutieră refăcută în condiții de siguranță și dovada că lucrurile se pot face atunci când există asumare și seriozitate.”, a anuntat Virgil Nanu, presedintele CJ Prahova.




LISTA/ Câți bani primesc primăriile din Prahova de la CJ, în 2026, din cota de 6% din impozitul pe venit
Consiliul Județean Prahova alocă încă un milion de lei pentru noul adăpost de câini din Ploiești. „Am promis, iar pentru mine, cuvântul dat are valoare!”
ADEVĂRUL! Cât a plătit Primăria, adică ploieștenii, pentru concertele rock de pe Bulevard. Răspunsul lui Polițeanu la sesizările ploieștenilor, într-o singură poză




