
Cele două formații prahovene implicate în Cupa României, CS Blejoi și CSO Plopeni, nu au reușit să furnizeze surpriza în ,,competiția surprizelor”. Blejoiul a fost surclasat, pe teren propriu, de Chindia Târgoviște. Trupa dâmbovițeană s-a impus cu 5-0 prin golurile marcate de Boţogan (3, 35), Blejdea (61, 79), Călin (88). Antrenorul Răzvan Vlad i-a folosit pe: Bălănică – Drăgoi (79 A. Şerban), Pătraşcu, Ov. Costache, A. Oprea (46 Dr. Mănescu) – I. Şerban (cpt), Dima (67 Brăilă) – Tolea, A. Dinu (46 Răducea), Ghinea – Bălaşa (79 Popenciu). Curios este că după acest joc conducerea Chindiei a demis toată banca tehnică urmând să numească un alt staff în perioada imediat următoare.
La Plopeni, echipa gazdă a pierdut cu Gloria Buzău, scor 0-2, dublă Angelov, mai ales din cauza gafelor propriului portar, care a greșit la ambele goluri, venite în minutele 45+2 respectiv 49. În partea secundă, plopenarii au avut câteva ocazii să revină în joc dar fără să se vadă pe tabela de marcaj. Antrenorul Daniel Dumitrache a jucat cu: Duță – Giuroiu, R. Alecsandru, Minea, Lobonț – Dima, Rusu, Răileanu, Bucur – Păun, Vlad. În repriza a doua au mai intrat: Lazăr, Radu, Oprea și Piciorea. Iată rezultatele și marcatorii a celorlalte dispute din Turul 3 al Cupei:
SC Popești Leordeni – METALOGLOBUS BUCUREȘTI 0-3
Adrian Voicu (11), Bradley Diallo (19, 54)
Vezi cine face parte din Comisia Tehnică de Urbanism, votată în Consiliul Local Ploiești
SCM ZALĂU – Minaur Baia Mare 5-1
Ovidiu Meșter (7), Sergiu Pop (57, 76), Alexandru Negrean (77), Cristea (85) / Brian Lemac (45+2)
BREAKING/ Protest, sâmbătă, la Ploiești. Se cere „Turul 2, înapoi!”
Sănătatea Cluj – FC BIHOR ORADEA 0-2
Florin Chitaş (25), Sergiu Jurj (72)
PROGRESUL PECICA – Şoimii Lipova 2-1
Luca Bodri (7), Abdullahi Nasiru (29) / Petrișor Jichici (69)
Unirea Ungheni – UNIREA DEJ 2-3
Victoraș Astafei (21), Istvan Fulop (88) / Aurelian Ciuciulete (36), Denis Golda (87, 90+3)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC DUMBRĂVIȚA 0-4
Dragan Paulevici (5), Alexandru Martinov (33), Adrian Zaluschi (56), Andrei Toroc (74)
PHOENIX BUZIAȘ – CSM Reșița 1-0
Cristian Grancea (90+4)
VIITORUL ȘIMIAN – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-0
Fabio Trip (59)
CS Universitar din Alba Iulia – CSM DEVA 0-0, 0-0, 3-4 la lovituri de departajare
Jiul Petroşani – CORVINUL HUNEDOARA 1-4
Aurel June (71) / Marius Lupu (3), Flavius Iacob (19), Nicolae Pîrvulescu (76), Antonio Bradu (87)
ACS Muscelul Câmpulung Elite – CSC ŞELIMBĂR 1-4
Antonio Niță (59) / Rodrigo Hernando (22, 47, 54), Steve Ndah (73 – autogol)
CSM ALEXANDRIA – CSM Slatina 1-0
Mihai Gîdea (8)
CS TUNARI – Progresul Spartac 4-0
Bogdan Barbu (13), Dragoș Gheorghe (22), Alexandru Stoian (28), Mario Tache (64)
CS Afumaţi – CONCORDIA CHIAJNA 0-1
Alexandru Stănică (75)
Dunărea Călăraşi – STEAUA 0-1
Mario Topuzov (51)
VIITORUL IANCA – Metalul Buzău 1-0
Marius Moroianu (61)
FC BACĂU – Rapid Brodoc 2-0
Robert Albu (48), Cătălin Vraciu (79)
AFC Odorheiu Secuiesc – FK MIERCUREA CIUC 0-1
Richard Jelena (17)
Bucovina Rădăuţi – CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 0-2
Patrick Petre (49, 63)
Axiopolis Cernavodă – UNIREA SLOBOZIA 2-4
Alexandru Moise (45 – penalty, 61) / Cosmin Bîrnoi (10), Alexandru Melniciuc (53), Ștefan Pacionel (73), Christ Afalna (90+2)
17 august 2023, ora 17:30
Vediţa Coloneşti – Campionii FC Argeş
SCM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni
Sursa foto:facebook/cs blejoi