
O femeie de 42 de ani care traversa pe trecerea pentru pietoni, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, a fost lovită, miercuri dimineață, de o mașină condusă de un bărbat de 57 de ani.
,,La data de 12 august 2026, în jurul orei 07:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, la intersecția cu strada Traian.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 07:25, un bărbat în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din direcția vest către centru și în dreptul intersecției cu strada Traian, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 42 de ani.
Daniel Nicodim și-a dat demisia din funcția de prefect al Prahovei
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la o unitate medicală din municipiul Ploiești, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,, a transmis IPJ Prahova.




Viceprimarul AUR Alexandru Săraru cere parcări modulare, taxi social gratuit și buget participativ pentru Ploiești




