Fostul şef al IJP Prahova, Eduard Mirițescu, avansat in grad de preşedintele Klaus Iohannis

Fostul şef al IJP Prahova, Eduard Mirițescu, avansat in grad de preşedintele Klaus Iohannis

Chestorul Eduard Miriţescu a fost avansat in grad prin ordin semnat de presedintele Iohannis.

Surse/ Alertă! Primarul „Tudorică” din Păulești, cercetat de A.N.I pentru averi nedeclarate!

Miritescu a fost împuternicit la conducerea Poliţiei Române, in 2020, după demisia lui Liviu Vasilescu.

Dacă tot a început ofensiva împotriva construcțiilor ilegale, pe când un control la Turkish Doner Grill, extins ilegal pe trotuar?

A condus din februarie 2016 şi până în aprilie 2019 Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

EXCLUSIV/Ping pong cu bolnavii de cancer, la Spitalul Județean, secția „Buna Vestire”. Bolnavii au fost mutați la psihiatrie

Timp de şase luni, Eduard Miriţescu a condus singur inspectoratul, fără adjuncţi.

ANCHETELE COORDONATE DE MIRIŢESCU

În perioada în care Miriţescu a fost la comandă, Prahova a devenit primul judeţ din ţară în care a fost declanşat mecanismul „Alertă Răpire Copil”. În martie 2018, doi copii în vârstă de 8, respectiv 10 ani au fost răpiţi de pe stradă din comuna prahoveană Vărbilău, de către tatăl lor, cetăţean grec, cu probleme penale din cauza traficului de droguri. Copiii au fost salvaţi de autorităţi înainte să păţească ceva grav.

Un alt caz de notorietate, rezolvat cât timp s-a aflat la conducerea Poliţiei Prahova, este o crimă cu autor necunoscut. În august 2016, o femeie în vârstă de 43 de ani a fost găsită moartă pe un câmp de la ieşire din Ploieşti. Avea un ciob în gât, iar cadavrul era înfăşurat în saci din plastic. Iniţial a fost suspectat de omor un om al străzii, dar în urma unei ample anchete în care au fost implicaţi zeci de poliţişti, a fost prins şi vinovatul. Era vorba despre amantul femeii, Vasile Pascale, prins pe autostradă în timp ce se întorcea de la mare unde fugise pentru a avea un alibi.

Tot cu Miriţescu la comandă, poliţiştii prahoveni au reuşit să prindă autorii celui mai mare jaf din istoria Prahovei, cu un prejudiciu imens. Sediul Fan Curier din Păuleşti a fost spart în septembrie 2016, iar hoţii au fost prinşi opt luni mai târziu. Erau infractori cu experienţă „şcoliţi” în Franţa unde dăduseră şi alte atacuri la societăţi importante prin metoda „Moş Crăciun” (intrau în clădire printr-o gaură făcută în acoperiş).

La nivel local rămân însă de notorietate acţiunile organizate de poliţiştii conduşi de Eduard Miriţescu la clanurile de „vrăjitoare” şi „tămăduitoare” din Ploieşti. Într-unul dintre aceste dosare prejudiciul depăşeşte 400.000 de dolari, bani obţinuţi prin înşelăciune. Tămăduitoarele promiteau leacuri şi vrăji cu ajutorul cărora persoane aflate în perioade dificile ale vieţii ar fi scăpat de necazuri. Printre victime s-au aflat în special români, plecaţi în SUA, cu venituri mari.

ŞEF CU MÂNCAREA LA PACHET

Până să fie numit în funcţia de inspector şef al IJP Prahova, Miriţescu a fost şef de Cabinet al Poliţiei Prahova, post pe care l-a ocupat timp de zece ani. Era cunoscut ca poliţistul care vine de acasă cu mâncarea la pachet şi conducea una dintre cele mai ieftine maşini care puteau fi văzute în parcarea din faţa sediului Poliţiei Prahova, un Peugeot 206 sau un Logan, ca maşină de serviciu.

Într-un interviu acordat recent pentru ziarul Adevărul, Eduard Miriţescu mărturisea că nu-i plac maşinile puternice. „Eu nu am limuzină pentru că mie nu-mi place să conduc o maşină puternică. Eu merg regulamentar, cu centura pusă. Mă opreşte poliţistul, prezint legitimaţia, acte, documente, eu nu intru cu maşina mea în curte (curtea IJP Prahova, n.r.), o parchez acolo unde pot. Cred că trebuie să fiu la fel ca ceilalţi, nu mi se pare că, dacă eşti într-o funcţie, trebuie să conduci maşini puternice”, spunea Eduard Miriţescu, care în perioada în care a fost la conducerea IJP Prahova, le-a interzis poliţiştilor să-şi parcheze maşinile personale în curtea inspectoratului.

Foştii colegi ai chestorului îşi amintesc că, atunci când conducea Poliţia Prahova, Miriţescu venea în fiecare dimineaţă la serviciu cu o sacoşă în mână în care avea pachetul cu mâncare de acasă. Nu consuma fast-food, cafea şi nu fuma, din contră era cunoscut pentru stilul lui de viaţă sănătos şi pentru regimul alimentar mai degrabă vegetarian. Miriţescu este căsătorit, iar soţia lui este director la una dintre şcolile din Ploieşti. Nu are copii, dar este naş „de meserie”. Prietenii săi spun că are cel puţin patru fini.

BIOGRAFIA OFICIALĂ

Eduard Miriţescu s-a născut la 30 august 1969 şi a absolvit un liceul cu profil matematică-fizică în anul 1987. Şi-a început cariera ca şef transmisiuni la Brigada de Jandarmi Bacău, apoi a fost ofiţer de poliţie de ordine publică în cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, ulterior a avansat în funcţia de adjunct al şefului Secţiei 3 Poliţie Ploieşti.

În perioada 20052006 a fost desemnat şef al Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti. Din 2006 a ajuns şef Serviciu Cabinet la Poliţia Prahova, apoi împuternicit adjunct al şefului inspectoratului Prahova, împuternicit şef al inspectoratului şi ulterior şef al inspectoratului.

Prima facultate absolvită a fost Academia Tehnică Militară Bucureşti/ Facultatea de Electronică şi Informatică, apoi Academia de Studii Economice Bucureşti/ Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi Facultatea de Drept şi Administraţie Publică la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti,. A făcut mai multe studii de masterat la Universitatea Ecologică Bucureşti, Facultatea de Drept şi la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti.

 

 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191