
Fotbaliștii Petrolului s-au mai relaxat cu ajutorul copiilor, după înfruntările dure din Superliga. În cadrul proiectului “Școala altfel”, elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” au vizitat stadionul „Ilie Oană” și au stat de vorbă cu jucătorii, luând autografe de la aceștia! Cei mici i-au felicitat pe jucătorii lui Neagoe pentru succesul contra CFR-ului. Un succes în urma căruia fundașul Papp a prins, în premieră, echipa etapei, iar un alt fundaș, Radu, a fost vedeta partidei, datorită golului marcat. Papp și Radu sunt marcați de situația echipei deoarece nu se așteptau ca Petrolul să aibă doar 12 puncte în 13 etape.

Această situație este cauzată și de atacul echipei, unul tare steril. Antrenorul Neagoe își dorește un atac supra ofensiv, însă nu depinde numai de echipă. El i-a avertizat pe jucători că cine nu face ambele faze nu va juca, indiferent de numele său:,,De multe ori dam de adversari care ne pun in dificultate si ne obliga sa ne aparam, iar in momentul in care nu avem mingea trebuie sa ne aparam cu toata echipa. Trebuie sa o facem cu toata echipa chiar daca este atacant, numar zece, chiar daca este cine este, trebuie sa faca lucrul asta. Cine nu face, nu joaca, simplu! Trebuie sa jucam ca o echipa puternica, asa cum este si numele acestui club si acestei echipe. Referitor la Gicu el putea sa continue dar nu am vrut sa riscam. A simtit ca o contractura si sper sa nu fie nimic grav. El dorea sa ramana in teren dar i-am spus sa nu mai incerce ca nu vreau sa se accidenteze grav si sa dureze o perioada refacerea. Asta nu vreau sa se intample la nici un jucator”.

Paul Papp:,,O sa avem un meci infernal la Csikszereda, o sa fie “care pe care”. Trebuie sa ramanem la fel de motivati si cu acelasi spirit si cred ca vom scoate un rezultat bun. Nu e cazul sa vorbim de prime, de bani acum. Trebuie sa ne concentram la meci pentru ca suntem datori. Asa ca sa ramanem umili si sa ne vedem de treaba. In clasament situatia se poate schimba repede de aceea suntem speriati, dar trebuie sa avem acelasi spirit, ca in meciurile cu Arges si CFR, si sa ne realizam obiectivul pana la iarna. Daca esti modest ai multe de castigat, in fotbal, dar mai ales in viata”.
Denis Radu:,,Pot spune ca e socanta pozitia in care ne aflam pentru ca nu ne astepatm in vara, cand am inceput pregatirile, sa fim in aceasta pozitie. Ma bucur ca am inceput sa adunam puncte cat despre clasament, ca este foarte strans, eu vad si echipele mai stranse ca valoare si asta este rezultatul muncii fiecarei echipe. La acest moment trebuie sa adunam cat mai multe puncte si vom vedea la iarna unde suntem”. Sursa foto:fcpetrolul.ro




Decizie definitivă a Instanței, în scandalul gunoaielor din Ploiești: Primăria obligată să respecte decizia ADI Deșeuri
Comunicat de presă/ A.D.O.R solicită consilierilor locali să îl cerceteze disciplinar pe administratorul public Sorin Dumitrașcu pentru refuzul de a garanta creditul pentru achiziționarea gazelor în vederea asigurării căldurii în apartamente






