
Fulgy de la Clejani a fost dat în „urmărire” de judecători: fiindcă nu s-a prezentat la procesul în care urmează să se decidă dacă va fi sau nu internat la dezintoxicare și nu a trimis nici avocatul, instanța a decis să apeleze la sprijinul populației, postând citația pe site-ul oficial al instituției.
Dan Constantin Fulgeraș Manole, alias Fulgy de la Clejani, este căutat de autorități, pentru a fi audiat în dosarul în care se va decide dacă va ajunge din nou la secția de dezintoxicare a unui spital de psihiatrie din Capitală.
Fulgy de la Clejani, lovitură teribilă în dosarul în care este acuzat că a șofat drogat | Ce substanță interzisă consumase artistul! | Declarație exclusivă a procurorului
Întrucât Fulgy nu a trimis nici măcar avocatul, la termenele precedente, magistrații au decis ieri să îl citeze public, pe portalul instanțelor de judecată. Astfel, pentru respectarea procedurilor, instanța a apelat și la ultima variantă, citarea prin publicitate.
Martor-cheie în scandalul penal al lui Fulgy de la Clejani | Decizie de ultimă oră
Cu toate că în procesul de mai sus îi ignoră pe judecători, în dosarul în care este acuzat că a șofat drogat, Fullgy și-a angajat un avocat. Fapt demonstrat de captura de mai jos, în care instanța precizează că apărătorul ales al lui Fulgy a cerut o amânare, pentru studierea dosarului.
Margherita de la Clejani primește lovitură după lovitură | Bântuită de substanțele interzise
Despre dosarul de mai sus, în care Fulgy este acuzat de procurori că a șofat drogat, Viorica de la Clejani a afirmat că acesta ar fi fost „făcut cu Inteligența Artificială”, sugerând că anchetatorii ar fi fabricat probe, pentru a-l acuza pe nedrept pe copilașul ei, care „nu se droghează”.
Fulgy de la Clejani, lovitură teribilă în dosarul în care este acuzat că a șofat drogat | Ce substanță interzisă consumase artistul! | Declarație exclusivă a procurorului
În pofida acuzațiilor grave făcute de Viorica de la Clejani în spațiul public, se pare că probele polițiștilor și procurorilor sunt extrem de solide – fapt constatat de instanță, care a admis toate dovezile administrate de anchetatori. „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5328/162/P/2021 din data de al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti privind pe inculpatul Manole Dan-Constantin-Fulgeraş (trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 ), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei”, a decis instanța.
Fulgy de la Clejani a mai avut probleme cu legea, însă a fost scăpat de magistrați de la închisoare, atât pentru problemele cu drogurile, cât și pentru că a tâlhărit un jurnalist.
Fulgy de la Clejani, lovitură teribilă în dosarul în care este acuzat că a șofat drogat | Ce substanță interzisă consumase artistul! | Declarație exclusivă a procurorului
Și sora lui Fulgy a avut probleme cu judecătorii după ce, conform documentelor, a șofat drogată. Margherita de la Clejani, pe numele ei adevărat Margareta Myriam Manole, a fost condamnată definitiv, la plata unei amenzi penale, într-un dosar în care era acuzată că a condus sub influența drogurilor.




Cel mai violent atac la adresa lui Ilie Bolojan vine chiar din PNL, în timpul congresului: „Un farseur nepriceput, agresiv și încăpățânat. Omoară partidul”. Ceai, cremă de gălbenele și trimiteri la LGBT
DNA aruncă în aer „axa” Ciucu – Bolojan. Conexiuni între proiectele imobiliare din Sectorul 6 și „Omul lui Bolojan” din Oradea
Ce să facă și Polițeanu? Ce au făcut toți, în ultimii 35 ani: dă vina pe alții în timp ce leafa merge






