
Deputatul PSD-PUSL Grațiela Gavrilescu avertizează că, în perioada următoare, ar putea urma aproximativ 5.000 de concedieri în mediul privat, la care s-ar adăuga reduceri de personal în administrația locală, ca urmare a așa-numitei „reforme” administrative.
„Se preconizează 5.000 de concedieri în mediul privat, în perioada imediat următoare. Acestora li se adaugă ‘reforma’ din administrația locală, măsurabilă, și aceasta, în concedieri. Ce se va întâmpla cu acești oameni? Cu familiile lor?”, a transmis Gavrilescu într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Parlamentarul critică și intențiile Guvernului privind o posibilă majorare a TVA la 24%, considerând că o astfel de măsură ar afecta puterea de cumpărare a populației și ar frâna relansarea economică.
„Programul de redresare economică ar trebui să ducă la menținerea și chiar la creșterea investițiilor, pentru a asigura locuri de muncă stabile și venituri la buget. Fără investiții, fără dezvoltare, nu se poate realimenta bugetul! Se preferă măsuri aberante, ca preconizata majorare la 24% a TVA?”, a adăugat deputatul.
De asemenea, Gavrilescu ironizează decizia ANAF de a intensifica verificările privind impozitarea evenimentelor private, precum nunțile și botezurile.
„Ultima ‘soluție’ anunțată de ANAF e că va începe controale privind impozitarea corectă a evenimentelor (nunți, botezuri)… Alooo! Peste câteva zile se intră în postul Crăciunului și nu se mai fac nunți, ‘specialiștilor’!”, a scris aceasta.
Deputatul încheie apelul său cu o serie de mesaje de avertizare privind creșterea inflației, șomajului și a deficitului bugetar, subliniind nevoia unei „reporniri reale a economiei”.




MANIPULARE PE CADAVRE | Primarul Polițeanu minte ploieștenii în față: PSD nu a votat împotriva pasajelor, ci a refuzat îndatorarea orașului cu un împrumut uriaș de 5 milioane de euro!
VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT






