
Situatie critica la Spitalul Judetean de Urgenta din Ploiesti! Pacientii cu probleme grave sunt fie refuzati, fie trimisi spre alte unitati medicale, din cauza numarului insuficient de paturi, dar si a lipsei personalului medical calificat.
Vorbim despre unitatea de primiri urgente si sectia ATI, unde nu mai sunt locuri libere pentru cazurile nou aparute, iar pacientii asteapta cu orele pana sunt preluati de un medic.
„Există un număr mare de pacienți care s-au prezentat în ultimele zile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Au existat și 380 de prezentări pe zi la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Adresabilitatea este foarte mare, mai ales după ora 14.00, în contextul în care nu au existat gărzi la mai multe spitale din județ, iar cabinetele medicilor de familie au fost închise în această perioadă”, a transmis dr. Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Si sectia de Chirurgie II este plina, iar pacientii sunt lasati sa astepte ore bune, sau trimisi catre alte spitale:
„În această perioadă s-a prezentat un număr mare de pacienți cu hematoame cerebrale, diverse traumatisme. A existat aglomerație la secția ORL. Secția Chirurgie II este plină, iar la poarta spitalului a fost coadă de ambulanțe”, a precizat Bogdan Nica.
Problema cea mai grava este că numărul mare de pacienți de la UPU se suprapune pe fondul deficitului de medici pe anumite secții de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




