Recomandări video

Loading videos...

Iarăși vine Supercupa la Ploiești!

Iarăși vine Supercupa la Ploiești!

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a anunțat că Supercupa României, dintre campioana Farul Constanţa şi câştigătoarea Cupei României, se va disputa pe 8 iulie, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti. Hotărârea a fost luată în urma ședinței CEx desfășurată, ieri, la Casa Fotbalului fiind unul dintre cele mai importante subiecte ale Comitetului Executiv, conform lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Virgil Nanu pune Prahova pe harta marilor investiții din România. Se construiește cea mai spectaculoasă șosea din România de după Revoluție! TransBai, proiectul grandios care va transforma Prahova

,,Propunerea a fost ca stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploieşti să fie gazdă a Supercupei României şi propunerea a fost validată de membrii Comitetului Executiv. Astfel, Supercupa României se va disputa 8 iulie, la Ploieşti. Va fi cea de-a treia Supercupă care se joacă pe stadionul din Ploieşti, după ediţiile din 2019 şi 2020″, a anunţat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Cât de sigure sunt blocurile din Ploiești la cutremur? Directorul ISC Prahova, Albișor, răspunde întrebărilor PHonline.ro. EPISODUL 1

Deţinătoarea trofeului este Sepsi Sfântu Gheorghe, care a învins-o anul trecut pe campioana CFR Cluj, cu scorul de 2-1. Ediţia din acest an a Supercupei României se va disputa între Farul Constanţa, câştigătoarea titlului de campioană, şi câştigătoarea Cupei României, care va fi desemnată în această seară, de la ora 20:30, în urma finalei dintre Sepsi şi U Cluj, jocul cu trofeul pe masă fiind găzduit de noul stadion din Sibiu. Sursa:frf.ro

„Te iau pe sus și te arunc pe câmp!” Jurnaliștii PHonline.ro, amenințați și la un pas să fie loviți cu mașina de patronul Genial Residence! Am sesizat Prefectura, ISC și Poliția!

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468