Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele mai întunecate pagini ale istoriei umane”

Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele mai întunecate pagini ale istoriei umane”

Autoritățile ucrainene au făcut publice fotografii șocante cu un prizonier de război ucrainean întors acasă după doi ani de captivitate în Rusia. Bărbatul, care făcea parte din echipa de pază a centralei nucleare de la Cernobîl, a fost luat prizonier în martie 2022 și eliberat după doi ani, la sfârșitul lunii trecute. Starea lui Roman Gorilik este deplorabilă, amintind de lagărele de concentrare naziste, potrivit autorităților ucrainene.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

„Aceste fotografii îngrozitoare îl arată pe ucraineanul Gorilik Roman Vasilovici după doi ani de captivitate în Rusia. Roman și alți 74 de prizonieri au fost returnați din captivitatea rusă la într-un schimb de prizonieri de război, deși el nu a participat la ostilități”, se arată pe contul de Twitter al proiectului „I want to live” („Vreau să trăiesc”), o inițiativă a guvernului ucrainean care facilitează predarea voluntară a soldaților ruși care nu vor să lupte în Ucraina.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Roman Gorilik făcea parte din echipa de pază a centralei nucleare de la Cernobîl. „El și alți 168 de gardieni de la CNPP au fost literalmente luați ostatici de către ruși și scoși din Ucraina prin Belarus în martie 2022. 89 dintre ei sunt încă ținuți în captivitate, iar partea rusă îi folosește pentru a-i schimba cu militarii ruși luați prizonieri în luptă”, mai precizează sursa citată.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

În fotografiile publicate de proiectul „I want to live” apare un bărbat aflat într-o stare deplorabilă și extrem de slăbit.

„Condiția lui Roman și a altor prizonieri de război ucraineni evocă oroare și asocieri cu cele mai întunecate pagini ale istoriei umane. Lagărele de concentrare naziste ale morții. În toată perioada în care s-au aflat în captivitate în Rusia, Roman și ceilalți 74 de prizonieri de război ucraineni înapoiați în urma schimbului nu au fost niciodată vizitați de observatori ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, potrivit „I want to live”.

Sursa menționează că a nu permite observatorilor să viziteze prizonierii de război încalcă prevederile Convențiilor de la Geneva și este o politică intenționată a autorităților ruse, pentru ca reprezentanții Crucii Roșii Internaționale să nu poată înregistra cum tratează rușii prizonierii de război.

Roman Gorilik a fost eliberat într-un schimb de prizonieri de război cu Rusia pe 31 mai.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191