
Adela Popescu și Radu Vâlcan au o casă superbă la țară. Au transformat-o într-un colț de rai, unde merg de fiecare dată când au nevoie de liniște și pace. Amenajările sunt aproape gata, iar rezultatul este incredibil.
După mai bine de un an, Adela Popescu și Radu Vâlcan se bucură de o casă superbă, care arată exact așa cum au visat. Proprietatea celor doi este în Șușani, în județul Vâlcea și este o casă de vacanță superbă, care îi face să se simtă într-o vacanță continuă.
Cum arată casa de la țară a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au ocupat, în ultimele luni, de unul dintre cele mai speciale proiecte de până acum. Și-au amenajat casa de la țară, din localitatea Șușani, și i-au ținut la curent pe fani cu fiecare etapă importantă a amenajării.
Casa celor doi este aproape gata, iar atât exteriorul, cât și interiorul arată spectaculos. Locuința este amenajată în culori pale, cu multă piatră și detalii care îi fac pe cei doi să se simtă într-o continuă vacanță acolo.
Curtea casei celor doi arată spectaculos. Totul este înconjurat de flori, verdeață, iar Adela Popescu s-a obișnuit deja cu viața la țară. Vedeta s-a filmat adunând fânul din curtea casei și pare că se descurcă perfect.
De ce au ales o casă la țară
Adela Popescu a făcut declarații, în urmă cu mai mult timp, despre decizia de a amenaja o casă de vacanță la țară, în Șușani. Vedeta și soțul ei au căutat un loc pentru copiii lor în care să se bucure de o copilărie la țară, în vacanțe, departe de viața din Capitală.




Virgil Nanu anunță cursuri gratuite de karate pentru copiii din Prahova: Investiție în sănătate și disciplină prin CS alPHa Prahova
Tot ei râdeau de PSD-iștii care taie panglici! Bolojan “inaugurează” o creșă în Suceava, deși clădirea nu are utilități, curent sau apă
Rheinmetall, compania germană de armament căreia România îi încredințează direct un contract de aproape 6 miliarde de euro, a mituit în trecut oficiali greci pentru contracte cu dedicație. Directorul general de atunci al companiei este același cu care a bătut palma Ilie Bolojan






