Astăzi, Vălenii de Munte a fost gazda unui eveniment deosebit care a adus laolaltă sportivi de toate vârstele, oficialități și iubitori ai sportului din județul Prahova. Baza Sportivă din Vălenii de Munte a fost oficial inaugurată, marcând un nou capitol în susținerea sportului și promovarea talentelor locale. Virgiliu Nanu, președintele ales al Consiliului Județean Prahova, și-a exprimat emoția și entuziasmul față de acest moment important, subliniind valoarea investițiilor în infrastructura sportivă a județului.
Averea fabuloasa a noului primar PNL din Boldesti-Scaeni, Florin Dinca
„Astăzi, la inaugurarea Bazei Sportive din Vălenii de Munte, m-am simțit cu adevărat emoționat să fiu parte din acest moment care marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive din județul nostru și subliniază susținerea sportului și a tinerelor talente”, a declarat Virgiliu Nanu.
Acesta a participat activ la eveniment, asistând la meciurile echipelor de juniori și seniori, precum și la festivitățile de premiere, unde a felicitat personal echipele câștigătoare.
Evenimentul a atins punctul culminant cu un meci special între Legendele Echipei Naționale de Fotbal a României și CSO Vălenii de Munte, o confruntare care a adus pe teren nume mari ale fotbalului românesc. Atmosfera a fost încinsă de pasiunea suporterilor, iar emoția a fost la cote maxime pe tot parcursul zilei.
După meciuri, sărbătoarea a continuat cu un concert susținut de Brothers și cunoscutul artist Connect-R, care au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității. Mulțumiri speciale au fost aduse primarului orașului, Florin Constantin, pentru eforturile sale în realizarea acestui proiect ambițios.