Lovitură pentru austriecii de la OMV. PSD cere triplarea redevențelor

Lovitură pentru austriecii de la OMV. PSD cere triplarea redevențelor

România percepe cele mai mici redevențe din lume pentru extracția petrolului și gazelor, principalul beneficiar al resurselor naturale aflate în proprietatea publică a statului fiind austriecii de la OMV. Media redevențelor, stabilite în funcție de cantitatea de hidrocarburi extrasă, este de 6%, în timp ce, în celelalte state, aceasta este de peste 20%. Parlamentarii PSD au depus un proiect de lege în care cer triplarea redevenței medii.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

După ce și-a vândut, pe nimic, compania strategică Petrom, statul român a stabilit un nivel extrem de scăzut al redevențelor pentru extracția de petrol și gaze din resursele naturale ale țării. Redevențele sunt neschimbate din 2004, fiind chiar prevăzut prin lege ca acestea să rămână țepene timp de 10 ani. Iată că au trecut 20 de ani și redevențele au rămas la același nivel, adică la o medie infimă, de 6%. Inițial, s-a încercat, timid, o actualizare cu inflația a redevențelor, însă nu s-a mișcat nimic în această direcție.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Mai îndrăzneț, PSD a plusat și a elaborat un proiect de lege prin care media redevențelor efectiv se va tripla. ”Dreptul guvernelor de a percepe redevențe de la companiile de petrol și gaze derivă din proprietatea asupra resurselor naturale. Guvernele dețin și gestionează resursele subsolului în numele cetățenilor lor. Prin plăți de redevențe, guvernele sunt compensate de companiile de petrol și gaze pentru extracția resurselor naturale publice. În România, redevența a fost fixată la valori între 3 și 13,5% pentru țiței și între 3,5 și 13% pentru gaze naturale. Inclusiv în Legea nr.555 din 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a Petrolului ”Petrom” SA București, acestea sunt valorile redevenței ce trebuiau menținute până în 2014. ”Prin actuala propunere legislativă dorim creșterea redevenței, astfel încât redevența medie să crească de la 6% la 17,5%, ceea ce înseamnă încasări totale anuale mai mari pentru statul român”, susțin parlamentarii PSD.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Taxe uriașe în alte state

Statele folosesc, în general, unul dintre cele două sisteme, fie un sistem de concesiune în care ratele de redevențe reglementate se aplică în mod egal tuturor producătorilor, fie un sistem de acorduri de partajare a producției cu producătorii, în care regulile și tarifele pot varia de la un contract la altul.

Principalele tipuri de redevențe sunt redevențele bazate pe volum, cu un preț reglementat per unitate de producție, care necesită controale pentru a evita extracția ilegală, redevențe bazate pe valoarea mărfurilor extrase și redevențe bazate pe profit, care presupune o taxă suplimentară pentru extracția resurselor naturale publice, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Astfel, în Franța, deținătorii de concesiuni de exploatare a hidrocarburilor lichide sau gazoase sunt obligați să plătească anual o redevență calculată pe producție.

În plus, concesionarul este obligat să plătească un bonus de semnare, plătit la încheierea contractului, redevențe lunare în cota de 10% din acestea, o participare specială, o taxă de ocupare sau deținere a zonei, calculată pe baza kilometrilor pătrați ocupați, și o contribuție specială aplicabilă în cazul unui volum mare de producție sau rentabilitate ridicată. În Norvegia se aplică un sistem de impozitare a petrolului brut bazat pe regulile de impozitare obișnuită a companiilor, dar și o taxă specială suplimentară. Cota obișnuită de impozitare este de 22%. Pentru a asigura un sistem de impozitare neutru, impozitul pe societate plătit este anulat la calcularea bazei speciale de impozitare. Aceasta implică o cotă specială de impozitare de 71,8% pentru a menține o rată de impozitare marginală totală de 78%. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se aplică impozitul pe profit de 30%, taxa suplimentară de 10% și taxa Energy Profits Levy de 35%, informează inițiatorii proiectului de act normativ.

Taxe de 50% din valoarea producției

Austria nu a reglementat în mod specific redevențele la nivel operațional, acestea fiind stabilite la nivel de acord cu entitatea care exploatează. Acest vid de reglementare își poate găsi explicația în faptul că resursele (cel puțin gazele și petrolul) proprietate a statului austriac sunt exploatate de către OMV, companie în care statul austriac deține 31% din capitalul social, potrivit parlamentarilor PSD. ”În SUA rata actuală a redevenței pentru petrol, gaze și cărbune este de 12,%%, iar în Canada nivelul redevențelor este diferit în provinciile statului. Astfel, Alberta Oil Sans are o redevență netă între 25% și 40%, în funcție de prețul petrolului, iar în Columbia Britanică, rata redevenței poate fi de până la 27%. În Brazilia, al doilea mare producător din America de Sud, redevența este de 10% din valoarea brută a producției, iar în Arabia Saudită, redevența, în funcție de prețul petrolului, variază între 20% și 50% din valoarea producției. În Irak, redevența reprezintă 25% din veniturile obținute din exploatarea petrolului”, se mai precizează în expunerea de motive a proiectului de lege.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191