Mariana Moculescu și-a sprijinit fiica, pe Nidia, după decesul lui Horia Moculescu, în ciuda divergențelor din trecut. S-au și îmbrățișat, la priveghiul artistului, gest care i-a impresionat pe cei prezenți. Există însă vreo șansă de împăcare? Există vreo probabilitate ca ele să mai locuiască împreună? Iată răspunsurile Marianei Moculescu, oferite în exclusivitate pentru Click!
Președintele CJ Prahova, Virgil Nanu, anunță demersuri în instanță pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de ConturiMariana Moculescu: „Mariana e Boier Bibescu, nu vrea nimic!””
Mariana Moculescu nu a participat la înmormântarea fostului ei soț, Horia Moculescu, însă a venit, într-un suflet, la priveghi, pentru a-și sprijini fiica, aflată în suferință. De atunci, însă, între cele două femei, care, de-a lungul vremii, au dus un dur război al declarațiilor, pare că s-a așternut tăcerea:
Acord între Consiliul Județean Prahova și Comuna Blejoi pentru realizarea cartierului ANL destinat medicilor de la SJU„Nu am întrebat-o pe Nidia nici despre succesiune, nici despre testament, nici dacă voi locui împreună cu ea. Vorba mamei mele: „Vreți să vă spun eu cine e Mariana? Mariana este Boier Bibescu, nu vrea nimic, nici haine, nici case!”. Dacă eu și Nidia vom avea o relație foarte strânsă pe viitor? Sper ca ea să iasă din vraja neagră, vraja rea!”, ne-a declarat Mariana Moculescu, exclusiv pentru Click!
Consilierul Mihai Apostolache (România în Acțiune) îi cere primarului Polițeanu să renunțe la creditul pentru achiziția de tramvaie. „Dacă vreți credite, atunci luați-le pentru obiective care să producă bani”Mariana Moculescu locuiește cu chirie în București
Mariana Moculescu, fostă prezentatoare de știri la Observator (Antena 1), și absolventă a Facultății de Actorie, se confruntă, în prezent, cu o situație financiară delicată, din cauza problemelor de sănătate. Locuiește cu chirie, după ce a fost nevoită să părăsească apartamentul unde a stat cu Horia Moculescu și cu fiica lor, Nidia. La un moment dat, din cauza datoriilor acumulate, ea chiar risca să fie evacuată, de proprietara imobilului, situație despre care Mariana a și vorbit, de altfel, în urmă cu câteva luni, la emisiunile tv.
Nidia Moculescu, profund îndurerată după decesul tatălui: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată!”
Nidia Moculescu este extrem de afectată de trecerea în neființă a tatălui ei, Horia Moculescu, artistul care s-a stins din viață pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. Ei au locuit mereu împreună, în apartamentul compozitorului din zona Parcului Cișmigiu, s-au susținut, la greu, formau o adevărată echipă. Nidia și-a exprimat durerea sufletească, printr-un mesaj emoționant, postat pe conturile sociale:
„Eu nu sunt puternică, eu sunt frântă”
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi, tăticule, o singură bătaie de inimă, care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina
Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori, chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii”.
„Cum să trăiesc fără tine?”
În același mesaj, Nidia Moculescu mai spunea, cu infinită suferință, în urma pierderii părintelui său drag:
„Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta? M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii?
Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
„Tată, dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot!”
Nidia speră ca, de dincolo de lumi, tatăl ei să îi trimită un mic semn:
„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă, când lacrima apasă pe pedale, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…
Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă, când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei…”.
