Recomandări video

Loading videos...

Mizează pe coach Milan și în noul an!

Mizează pe coach Milan și în noul an!

Echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploiești mizează pe antrenorul Milan Skobalj și în noul an competițional al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, anunță csmploiesti.ro. Antrenorul sârb a preluat formaţia ploieșteană în luna martie a acestui an, reuşind la finalul sezonului o clasare pe poziţia a 11-a a ierarhiei după un play-out fără mari emoţii.

Tehnicianul în vârstă de 63 de ani intră, astfel, în cel de-al treilea sezon petrecut în campionatul României, înaintea venirii la Ploieşti parcurgând un sezon şi jumătate pe banca celor de la Rapid Bucureşti. Škobalj a condus echipa petrolistă în 16 partide ale campionatului trecut, cu un bilanţ de 7 victorii şi 9 înfrângeri. Managerul secţiei de baschet, Ionuţ Ivan, a declarat că mizează în continuare pe Skobalj deoarece le dă încredere baschetbaliștilor tineri.

„Coach Milan a demonstrat în partea a doua a sezonului trecut că este genul de tehnician care le dă încredere jucătorilor tineri. A lucrat foarte bine cu ei, a arătat că ştie să le găsească locul lângă jucătorii cu experienţă din lot şi că e antrenorul care se poate mula perfect pe ideea noastră, de a ne creşte proprii jucători pentru Liga Naţională. Nu în ultimul rând, rezultatele au contat şi ele, dovadă finalul liniştit de sezon pe care l-am avut”, a declarat Iavn pentru csmploiesti.ro. Din staful tehnic al lui Milan Škobalj vor face parte, la fel ca în sezonul trecut, Ionuţ Ivan, Nemanja Tomic (antrenori secunzi) şi Robert Munteanu (preparator fizic).

Peisaj apocaliptic la Ploiești. Strada Păstorilor: Gunoaie fermentate la soare, muscărie, focar de infecție!

Noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin BCR este programat să înceapă pe 3 octombrie, atunci când CSM Petrolul Ploieşti va juca în deplasare cu CSO Voluntari. Foarte probabil, însă, în septembrie se vor disputa şi meciuri din primul tur al Cupei României. Clubul a mai anunțat că în zilele următoare vor prezenta primele mutări făcute la nivelul lotului, accentul fiind pus, ca şi în anii anteriori, pe jucătorii crescuţi în propria curte. Sursa:csmploiesti.ro

PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468