Nae Constantin face din nou echipă cu Răzvan Lucescu, de data aceasta în Grecia. Conform jurnalistului Iulian Anghel ,,Nae a plecat astăzi într-o nouă etapă a carierei. Va fi mâna dreaptă a lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic”. Aceași sursă precizează că Nae a avut mai multe oferte, printre care și aceea de a fi selecționerul naționalei Under 19 a României, dar a considerat că propunerea lui Răzvan Lucescu e cea mai bună variantă la ora actuală. Lucescu junior a mai lucrat cu Nae Constantin, în 2014, la Petrolul tot atunci aducându-l în staff și pe actualul antrenor principal al Petrolului, Florin Pîrvu.
Petrolul lui Pîrvu se pregătește să încheie prima săptămână a cantonamentului din Slovenia, conform fcpetrolul.ro. O perioadă intensă, cu câte două sau trei antrenamente în fiecare zi. De mâine, 22 iunie, încep și meciurile de verificare, prima adversară fiind gruparea nord-macedoneană Shkendija Tetovo (de patru ori campioană națională și de două ori câștigătoare a Cupei, locul trei în ultima ediție de campionat), cu care, de altfel, petroliștii împart în aceste zile același hotel în Slovenia. Firesc, astfel, meciul se va juca chiar la Rogla, începând cu ora locală 17.30 (18.30 în România).
Iată, însă, programul complet al celor cinci partide amicale din Slovenia și Austria, precum și locurile de disputare ale acestora:
22 iunie, Rogla (Slovenia): FC Petrolul – KF Skhendija Tetovo (Macedonia de Nord)
26 iunie, Slovenska Bistrica (Slovenia): FC Petrolul – FK Sarajevo (Bosnia)
30 iunie, Kirdricevo (Slovenia): FC Petrolul – NK Aluminij (Slovenia)
04 iulie, Friedberg (Austria): FC Petrolul – Panathinaikos Atena (Grecia)
05 iulie, Jennersdorf (Austria): FC Petrolul – NK Osijek (Croația).