Derby-ul Regal al României la Trap a fost câştigat de armăsarul Nelson, condus de Adrian Marciu, după o cursă pe care a condus-o de la start până la final. Driver-ul Marciu este la al 3-lea derby câștigat. Înaintea celei mai importante curse a anului Marciu a mers cu Nelson la Dunăre armăsarul bucurându-se de câteva antrenamente acvatice care, conform driverului, l-au ajutat pe bidiviu să se impună. Campionul a fost premiat de maestrul emerit Titi Tudor, iar bonusul financiar a fost oferit de sponsorul evenimentului și a constat într-un voucher de servicii în valoare de 1000 euro.
Tot 1000, dar de spectatori, au fost prezenţi pe Hipodromul Ploieşti, la cea mai importantă reuniune hipică din 2023. nului, în cadrul căreia s-a ţinut Marele Derby Regal al României la Trap. Pe lîngă Derby-ul Regal evenimentul a mai propus șapte curse – patru de trap şi trei de galop -, momente artistice, demonstraţii sportive, un concurs pentru pe instagram pentru public şi un atelier de creaţie destinat celor mai mici dintre spectatori!
În alergările de trap s-au impus Patya Bojan (driver Gheorghe Tănase) în Premiul Intim, Incroyable de Bry (driver Ion Costeanu) în Premiul DENT ESTET, Keso D’Avril (driver Mihai N. Ionescu) în Premiul Jurat şi Esprit Occagnes (driver Adrian Marciu) în Premiul Kinta. Cursele de galop au fost spectaculoase ca de fiecare dată:
– Cupa „Guillaume Fillet”, cursă organizată în parteneriat cu Federaţia Hipică Română şi Asociaţia Română a Calului Arab de Curse – câştigător Hermes D’Etoilles (jocheu Arif Asenov); festivitatea de premiere a fost oficiată de soţia şi fiicele celui care a fost Guillaume Fillet: Kinda, Melissa şi Carolina;
– Premiul Mihail Kogălniceanu, cursă organizată în parteneriat cu Jockey Club Român – câştigător Altan (jocheu Stoyan Ivanov);
De ce nu o sustin PSD-istii pe Elena Lasconi: „Nu suntem slugile nimanui!”
– Premiul I.C. Brătianu, cursă organizată în parteneriat cu Jockey Club Român – câştigător Night For Overdose (jocheu Nurhay Hamil Zyulkyuf);
Festivităţile de premiere ale ultimelor două curse de galop au fost oficiate de Şerban Cantacuzino şi Valentin-Veron Toma, membri ai Jockey Club Român. Pauzele au fost animate de micii dansatori din cadrul „Fabis Art School”, Grupa Diamond – una dintre cele opt grupe de dans ale şcolii de arte ce-şi desfăşoară activitatea la Ploieşti şi Vălenii de Munte – propunându-i publicului spectator două dansuri, spaniol şi charleston, în coregrafia Ioanei Olaru. Totodată sportivii secţiei de kempo a CSM Ploieşti, campioni inclusiv anul acesta la mai multe discipline, au susţinut o demonstraţie sub îndrumarea antrenorului coordonator Ghiocel Petrea.
Micii spectatori au avut amenajat un atelier de creaţie, organizat în colaborare cu partenerii de la Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, din Ploieşti, reprezentaţi de instructor handmade Liliana Calciu şi de coordonatoarele de proiect Zoe Akyurek şi Roxana Bărduţ. Cu prilejul reuniunii s-a organizat din nou şi concursul foto pe Instagram pentru public, cel mai inspirat spectator care a parcurs paşii propuşi de organizatori urmând să intre în posesia voucherului de servicii medicale în valoare de 300 de euro oferit de sponsorul evenimentului. Câştigătorul va fi anunţat în cursul zilei de marţi pe paginile de facebook şi instagram ale Complexului Hipodrom Ploieşti. Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 23 iulie, atunci când se vor ţine Premiul „Tache Ionescu” şi Premiul de Consolare.