Preşedintele Nicuşor Dan a declarant, luni seară, că nu este normal ca statul să datoreze bani unor categorii sociale sau unor companii, dar „tot timpul e o balanţă între ce trebuie să faci şi câţi bani ai în buget”. În legătură cu demersul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a acţiona Gvernul în instanţă, preşedintele a apreciat că a fost exercitat un drept, relatează
Preşedintele Nicuşor Dan s-a referit, luni seară, la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a acţiona în instanţă Gvernul, pentru plata restanţelor salariale.
„Aici e un complex de fenomene. Tot timpul, nu plătesc cei care le-au generat, cu 10-15 ani în urmă, plătesc cei care sunt în momentul acesta la decizie. Deci nu e normală toată această cavalcadă de procese”, a declarant Nicuşor Dan.
Preşedintele apreciază că un proces înseamnă că „un magistrat a interpretat o lege”.
„Şi dacă un magistrat a interpretat-o într-un anume sens, care evident că nu a fost prevăzut de legiuitor, înseamnă că ea ar fi trebuit să fie corectată la momentul potrivit. Nu s-a întâmplat asta 10 ani şi acum noi plătim rezultatul celor 10 ani. Evident că nu e normal ca statul să datoreze bani unor categorii sociale sau unor companii, cum e vorba de urmările plafonărilor pe energie, numai că tot timpul e o balanţă între ce trebuie să faci şi câţi bani ai în buget”, a mai declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Întrebat cum comentează demersul ICCJ, şeful statului a apreciat: „Este o instituţie care şi-a exercitat un drept, asta pot eu să constat în momentul ăsta”.
Potrivit , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în judecată Guvernul şi Ministerul Finanţelor, pentru „refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia reclamantei sumele necesare pentru achitarea drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive”.
Statul trebuie să le plătească magistraţilor 2 miliarde de euro, cu titlu de restanţe salariale, în urma valului de procese din ultimii ani, banii fiind plătiţi în tranşe.
Săptămâna trecută Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anunţat că a formulat plângere prealabilă la adresa Guvernului şi a Ministerului Finanţelor pentru refuzul de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite.
ICCJ preciza că, în caz de nesoluţionare favorabilă a plângerii prealabile, ar putea sesiza instanţa de contencios administrativ.
Citiți și:EXCLUSIV. Ilie Bolojan, reacție la cererea de chemare în instanță a ICCJ: Nu Guvernul a definitivat proiectul final de buget, ci Parlamentul




Virgil Nanu participă la Bruxelles la discuțiile despre atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea Prahovei
Precedent periculos! Cenzură pe bani publici la Primăria Ploiești! Jurnaliști blocați pe pagina oficială de Facebook a instituției
7 zile de la căderea salvatorului Bolojan. 5 scenarii posibile de a forma un nou guvern. 10 variante de premieri. Un nume surpriză de pe lista scurtă a lui Nicușor Dan

