
de Andreea Stroe
Prefectul Emil Drăgănescu supervizează montarea separatoarelor de sens pe DN1, la Valea Călugărească
Am vazut si eu valul de indignare care s-a revarsat asupra Spitalului de Pediatrie din Ploiesti, dupa ce un parinte a reclamat ca, in timp ce isi insotea copilul internat, a primit la masa de seara… paste cu branza. Un scandal absurd s-a nascut dintr-un detaliu minor, iar spitalul a devenit tinta unor critici gratuite. Insa, dincolo de agitatia din social media, nu stiu cati dintre noi au stat sa se gandeasca daca avem de a face cu o problema reala sau doar cu un nou episod al tendintei de a critica orice, oricand?
In Romania, sistemul public de sanatate inca ofera spitalizare aproape gratuita. La Ploiesti, la Pediatrie, pentru 30 de lei pe zi – o suma infima in contextul actual – pacientii primesc cazare, ingrijire medicala si hrana.
Virgil Nanu, CJ Prahova: „Lucrările de modernizare la Spitalul „Buna Vestire” avansează rapid!”
Comparativ, intr-un restaurant, acelasi fel de mancare costa si de trei ori mai mult. Deci, ma intreb, cum poate cineva sa pretinda ca meniul unui spital trebuie sa rivalizeze cu localurile de lux?
Si ar trebui sa mai intelegem ceva: spitalizarea nu este un serviciu hotelier. Oamenii nu se interneaza pentru experiente culinare, ci pentru ca au o nevoie medicala urgenta. Daca cineva considera ca meniul nu este pe gustul sau, nimic nu il impiedica sa isi aduca de acasa un sandvis sau o caserola cu mancarea preferata.
Intr-o perioada in care spitalele de stat se confrunta cu o lipsa acuta de personal, astfel de polemici nu fac decat sa inrautateasca situatia. Multi medici aleg deja sa plece in sistemul privat, atrasi de conditii mai bune si de salarii mai mari. Atunci cand spitalele publice sunt puse constant la zid pentru detalii irelevante, cine mai are motivatia sa ramana?
Daca vrem spitale mai bine dotate, trebuie sa intelegem ca acestea functioneaza cu resurse limitate. Prioritatea unui spital este sa ofere ingrijire medicala de calitate, nu sa satisfaca poftele gastronomice ale fiecarui pacient.
Cat despre infamele paste cu branza, in mod ironic, ni le comandam cu placere de la restaurant. In schimb, la spital, nu ne plac. Vrem foie gras si caviar. De ce pastele cu branza pe care le facem si acasa si le cautam prin meniurile din vacantele in Italia devin brusc un simbol al nepasarii si al „bataii de joc” doar pentru ca este servit intr-un spital? Adevarul este ca, in multe situatii, criticile sunt doar o forma de rautate gratuita, fara o baza reala.
Daca vrem cu adevarat sa imbunatatim sistemul medical, trebuie sa ne concentram pe problemele reale: dotarile, conditiile pentru medici si asistente, calitatea actului medical. O farfurie cu paste nu este un motiv serios de revolta, ci doar o ilustrare a unei tendinte tot mai raspandite: aceea de a cauta scandal acolo unde nu e cazul.
Sa ne amintim: spitalele exista pentru a salva vieti, nu pentru a oferi experiente culinare.
Andreea Stroe este antreprenor local si ploiesteanca get-beget, preocupata de directia in care se indreapta orasul nostru. Crede ca lucrurile se pot schimba daca exista vointa.