Pe ce a cheltuit mii de euro Fuego, deși are datorii la bănci! În decursul a peste 30 de ani de carieră, Fuego a acumulat o avere considerabilă, fiind unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, capabil să umple sălile de spectacole. Cu toate acestea, nu a fost ferit de datorii și rate bancare, dar rămâne un artist care își respectă profesia. Fuego mărturisește că deține o colecție de peste 500 de costume de designer.
Invitat în podcastul „Povești de Film, cu Mara Bănică”, Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego, a vorbit despre pasiunea sa profundă pentru meserie și despre sacrificiile pe care le face pentru fanii săi. Fuego a dezvăluit că a colaborat cu designerul Casei Regale, care a creat o parte semnificativă din costumele pe care le poartă în spectacolele sale.
Marele artist spune că în ciuda aparențelor este un om ca toți ceilalți și că are și el datorii și rate la bănci. Mai mult, acesta spune că nu rămâne cu sume exorbitante după concertele de la Sala Palatului, pentru că pentru astfel de spectacole trebuie să plătească o echipă de oameni formată uneori din peste 100 de oameni. Pentru acest lucru este uneori nevoit să vină chiar el cu bani de acasă.
„La un artist e foarte importantă apariția. Eu lucrez cu cei mai mari creatori de modă. Eu trebuie să fiu spectaculos! Am acasă peste 500 de costume de scenă, jumătate din ele nu pot să le mai port, pentru că, în ani, m-am mai împlinit. Am desființat piscina din casă și am făcut dressing.
Am nenumărate costume pe care nu mai pot să le port, dar, în timp, vreau să devină o expoziție permanentă. Asta la 70 de ani, când o să am fundația mea și o să am și un muzeu cu toate creațiile mele, cu toate distincțiile, cu toate discurile de aur și cu toate costumele populare pe care le-am strâns în 30 de ani, cu colecția mea de pictură. Nu mai am unde să pun nimic. Sunt costume făcută de Doina Levintza, lucrate de mână, de scenă făcute. Designerul Casei regale, Alexandru Ciucu, păi numai el mi-a făcut 30 de costume până acum de scenă, Maria Miu, una dintre cele mai mari creatoare și scenografe din România, mi-a făcut zeci de costume și ea.
Eu mi le-am plătit absolut pe toate, nu le-aș da pentru nimic în lume. Eu mi-am clădit cariera doar pe repertoriul meu și pe ce fac eu. Că sunt la fel ca toți cei care mă privesc acum. Și eu am rate la bănci, și eu am datorii, am rate și la mașină, la fel ca oricare om. Sunt la fel ca dumneavoastră. Decât să plătesc o mașină dintr-odată, mai bine o plătesc în cinci ani.”, a mărturisit Fuego, în cadrul podcastului găzduit de Mara Bănică.