
Polițiștii din cardul IPJ Prahova au efectuat, miercuri, percheziții în Vălenii de Munte, Păulești și Bărcănești. Sunt vizați reprezentanți ai unei societăți care prestează servicii medicale la domiciliu.
,,În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.
Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că reprezentanții unei societăți comerciale care activează în domeniul serviciilor medicale ar fi obținut, în perioada septembrie-octombrie 2025, decontarea unor servicii medicale de îngrijiri la domiciliu, în baza unor documente falsificate.
Serviciile medicale ar fi fost raportate ca fiind acordate unor pacienți domiciliați în județul Prahova, deși, în realitate, acestea nu ar fi fost prestate pe întreaga perioadă prescrisă.
Prejudiciul estimat până la acest moment este de aproximativ 25.000 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale decontate în mod nejustificat.
În cadrul activităților procedurale, au fost ridicate documente în vederea completării probatoriului și stabilirii întregii activități infracționale.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, a participației penale a persoanelor implicate și a dispunerii măsurilor procesuale care se impun.
Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare, punerea în executare a mandatelor de aducere și efectuarea cercetărilor în cadrul procesului penal reprezintă activități reglementate de Codul de procedură penală și nu sunt de natură să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive,, a transmis IPJ Prahova.




Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur
Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU
Celebrul tablou al lui Grigorescu, evaluat la doar 3,50 lei, va fi expus la Ploiești. Virgil Nanu ironizează scandalul și promite evaluări corecte




