Performanță fabuloasă! După 12 ani, echipa de gimnastică s-a calificat la Jocurile Olimpice

Performanță fabuloasă! După 12 ani, echipa de gimnastică s-a calificat la Jocurile Olimpice

Performanță excepțională reușită de gimnastica românească! După 12 ani de „secetă”, echipa feminină a României a reușit să se califice la Jocurile Olimpice! Chiar dacă pare o performanță mică având în vedere trecutul de aur al acestui sport la noi în țară, realitatea este că e un rezultat uluitor.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Echipa feminină a României a terminat între primele 10 formații ale lumii la Campionatul Mondial de gimnastică de la Anvers (Belgia). Pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, fetele noastre aveau nevoie de o clasare între primele 11 națiuni ale lumii! Iar obiectivul a fost atins în ciuda tuturor celor care le cântau prohodul, în ciuda tuturor celor care le desființaseră pe aceste minunate fete înainte de a pleca la competiție. Inclusiv președintele Agenției Naționale pentru Sport, fosta mare campioană Elisabeta Lipă, le-a făcut praf pe gimnaste chiar în timpul acestor Campionate Mondiale, spre surprinderea tuturor! 

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Micuțele noastre sportive – trebuie să spunem că România este formația cu cea mai mică medie de vârstă de la acest Campionat Mondial, majoritatea gimnastelor fiind în primul an de seniorat, adică abia împlinind 16 ani în 2023 – s-au mobilizat însă exemplar și au reușit un parcurs fără greșeală, ceea ce e cel mai important atunci când concurezi la echipe. Pentru că orice eroare poate costa un loc calificant. 

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Numele eroinelor noastre: Ana Maria Bărbosu, Sabrina Mânecă Voinea, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda, Lilia Cosman și Andreea Preda! Încurajate din tribune de Nadia Comăneci, de Cătălina Ponor și de Daniela Silivaș, toate trei nume de legendă ale gimnasticii românești și mondiale, ele s-au ridicat la înălțimea așteptărilor și chiar mai mult de atât! Ele au totalizat  puncte, cu care s-au clasat pe locul 10 în clasamentul calificărilor. Nu au prins finala pe echipe, dar vor merge la Jocurile Olimpice, o performanță realmente fabuloasă în condițiile în care noi nu mai avem bază de selecție, în condițiile în care în gimnastica românească domnesc invidiile și taberele rivale. 

O veste foarte bună vine și din concursul individual compus, acolo unde Ana Maria Bărbosu va concura în finală, vineri. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191