
Doi bărbați care nu aveau dreptul de a conduce au fost depistați la volan de polițiști. Amândoi erau beți criță în momentul în care fost trași pe dreapta.
..Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.4 Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Dr. Bagdazar din municipiu, în noaptea de 8 ianuarie a.c, în jurul orei 01:00, au oprit pentru control un autoturism.
La volanul autoturismului polițiștii au constatat faptul că se afla un bărbat de 43 de ani din localitatea Plopu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice – anulată.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are permisul de conducere anulat și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice,, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.
Cel de-al doilea a fost prins cu noapte înainte, în Bărcănești.
,,Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere a traficului rutier la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orelor 04.00, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 1A, în localitatea Bărcănești.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani din comuna Bărcănești. Din verificările efectuate, a reieșit că acesta figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice – suspendată.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice,, a mai transmis IPJ Prahova.




VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT
DOVADA SUPREMĂ: S-a închis cercul ipocriziei la Primăria Ploiești. Fotografia de arhivă care arată că și primarul Mihai Polițeanu participă la marșuri LGBT






