
,,Va fi infern la Iași!”, avertizează liderul de vîrstă al Petrolului, Paul Papp. În cariera sa, Papp a mai trecut prin situații asemănătoare și spune că le-a depășit cu brio. El își dorește ca și de data aceasta să fie la fel. Și după eșecul cu Oțelul fotbaliștii Petrolului au discutat între ei de ce s-a ajuns aici, dar și ce au de făcut ca să o scoată la capăt.

Paul Papp: ,,Ultimele săptămâni au fost stresante, nu mai dormim noaptea, de aceea vrem să avem o vacanță liniștită. Nu vreau să discut despre baraj. Cred că suntem o echipă matură și experimentată pentru a putea gestiona un astfel de meci. Va fi infern la Iași, dar mie, nouă, astfel de meciuri ne plac așa că mergem să ne facem treaba și să rămânem unde suntem pentru că locul Petrolului e în prima ligă”, a declarat fundașul de 35 de ani cu ocazia conferinței de presă.

Antrenorul Petrolului, turcul Topal, a declarat că el și jucătorii nu au nici o scuză pentru situația în care s-a ajuns, dar tot ei sunt obligați să facă totul pentru ca Petrolul să evite barajul:,, Mă simt rău cum nu m-am simțit niciodată. De o lună de zile mi-am închis telefonul, de când echipa a ajuns în această situație. Acum sunt antrenor, sunt psiholog, sunt tot ce trebuie ca echipa să termine sezonul cu bine. Echipa a fost demoralizată după ultimele rezultate, dar lucrăm ca băieții să fie bine din punct de vedere moral. Suntem obligați să facem tot cer se poate să ne salvăm la Iași”.

Înaintea deplasării la Iași a apărut informația că Mihnea Rădulescu a fost cumpărat de Craiova lui Rotaru pentru suma de 400.000 de euro și 15 la sută procent dintr-un eventual viitor transfer. Referitor la această situație, Topal a declarat că Rădulescu(19 ani) este pregătit să treacă la un alt nivel:,, Rădulescu a crescut bine, fizic, moral, este gata pentru performanță. Orice jucător trebuie să fie gata pentru o nouă provocare în carieră. E important să urce la un alt nivel și dacă ajunge în vîrf poate ajunge oriunde”. ,a spus Topal. Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica




Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă




