
Nu unul, ci două evenimente de amploare dedicate roboticii!
În acest weekend, Ploiești devine capitala roboticii, iar unul dintre cele mai importante evenimente este organizat chiar în incinta Primăriei Ploiești, la etajul 8!
Nanu reia proiectul Centurii de Est a Câmpinei: „De data aceasta, pe baze reale”
𝗣𝗲 𝟮𝟯-𝟮𝟰 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, 𝘃ă 𝗶𝗻𝘃𝗶𝘁ă𝗺 𝗹𝗮 𝗭𝗶𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗥𝗼𝗯𝗼𝘁𝗶𝗰𝗶𝗶 #𝟯, 𝘂𝗻𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗼ș𝘁𝗿𝗶 𝗴𝗲𝗻𝗶𝗮𝗹𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗼𝗺𝗲𝗻𝗶𝘂𝗹 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲𝗶 ș𝗶 𝗶𝗻𝗼𝘃𝗮ț𝗶𝗲𝗶 îș𝗶 𝘃𝗼𝗿 𝗱𝗲𝗺𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝗮 𝘁𝗮𝗹𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 ș𝗶 𝗽𝗮𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮:
🎯 Ziua 1 (sâmbătă):
🔸 Prima competiție oficială din sezonul Into the Deep – FIRST Tech Challenge.
🔸 Peste 15 echipe din regiune își vor testa roboții într-un cadru competițional palpitant.
🎤 Ziua 2 (duminică):
🔹 Conferințe și sesiuni interactive cu invitați speciali din domeniul STEAM.
🔹 Ateliere pentru copii, unde cei mici pot explora lumea fascinantă a roboticii prin First Lego Challenge.
🔹 Demonstrații de printare 3D și multe standuri interactive.
💡 Evenimentul este organizat de echipele ploieștene de renume:
InfO1 Robotics (Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”) – premiați la nivel internațional.
Ro2D2 (Colegiul Național „Mihai Viteazul”) – câștigători multipli la competiții naționale și internaționale.
📍 Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis tuturor celor pasionați de tehnologie și inovație.
📅 Detalii și program complet pe paginile oficiale ale echipelor infO(1)Robotics și Ro2D2.

Comunicat Primaria Ploiesti




VICTORIE A PRESEI: După anchetele ziarului nostru, statul începe în sfârșit să strivească „mafia balastierelor”! Amenzi de 500.000 de lei, utilaje confiscate și interdicții pe 5 ani
Mircea Badea șterge pe jos cu propaganda de la Gara de Sud! Realizatorul „În Gura Presei” desființează scuzele din scandalul «Domnul Goe»: „Păi, culorile curcubeului sunt steagul LGBT!”




