
IPJ Prahova a efectuat bilanțul pentru primele 9 luni ale anului în curs. Potrivit datelor transmise de polițiști, numărul infracțiunilor a înregistrat o creșetere față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creștere este consemnată în ceea ce privește violența în familie:, incidența acestor cazuri fiind mai mare cu peste 50 la sută!
,,În perioada analizată, au fost sesizate 9.139 de infracțiuni, fiind înregistrată o creștere cu 4,16%, față de perioada similară a anului 2025.
Pe linia infracțiunilor contra persoanei, au fost sesizate 2.877 de infracțiuni, fiind înregistrată o creștere cu 6,95 % față de perioada anului 2025.
Din totalul infracțiunilor sesizate 637 de fapte au reprezentat infracțiunile de lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie conform art.199 din Codul Penal, rezultând o creștere cu 230 de fapte ( 56,51%), față de aceeși perioadă a anului trecut.
La data de 23.04.2026 a intrat în vigoare Legea nr.53 pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl precedă, precum și pentru completarea unor acte normative.
Astfel, conform art. 6, pct. 7, din actul normativ respectiv, art. 199-Violența în familie a fost modificat și completat după cum urmează:
,,7. Art. 199 se modifică și va avea următorul cuprins :
Art. 199 – Violența în familie
(1) Dacă faptele prevăzute la art. 188, art. 189 și art. 193-195 ind. 1 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2) În cazul infracțiunii prevăzute la art. 193, săvârșite asupra unui membru de familie sau în condițiile prevăzute la art. 195 ind. 1. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
(3) În cazul infracțiunii prevăzute la art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu.
Deși, au fost înregistrate creșteri la faptele de lovire sau alte violențe săvâșite asupra unui membru de familie, în ceea ce privește faptele de omor, tentativă la infracțiunea de omor, vătămare corporală din culpă, precum și la agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor, în perioada similară numărul acestora s-a diminuat.
Pe linia infracțiunilor contra patrimoniului, au fost sesizate 3.288 de infracțiuni, fiind înregistrată o scădere cu 1,82%. Dintre acestea, 44% sunt reprezentate de infracțiunile de furt, care înregistrează o scădere cu 4,17%, iar faptele de distrugere și tulburare de posesie au înregistrat, de asemenea, scăderi.
În referire la fraudele comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, în primele 9 luni ale anului 2026 au fost înregistrate 114 fapte, ceea ce determină o scădere cu 36,31 %.
Infracționalitatea stradală s-a redus cu 12%, cele mai multe fapte fiind comise în timpul zilei și 28% fiind descoperite în flagrant.
În ceea ce privește numărul infracțiunilor sesizate, analiza mediului de comitere arată că, în mediul urban, infracționalitatea a înregistrat o ușoară creștere, cu 6,59%, iar în mediul rural cu 1,04%, însă în ceea ce privește numărul infracțiunilor constatate cu flagrant delict, s-a constată o creștere cu 26,97%.
Pe parcursul perioadei analizate, în urma activităților desfășurate de polițiștii prahoveni, au fost dispuse mai multe măsuri preventive, în creștere față de anul precedent, fiind intensificate acțiunile operative și activitățile de control.
În primele 9 luni ale anului 2026 au fost dispuse 770 de măsuri preventive, din care 381 de rețineri pentru 24 de ore, 134 de arest preventiv, 18 arest la domiciliu și 237 de control judiciar.
Totodată, numărul perchezițiilor domiciliare a crescut semnificativ, în contextul intensificării luptei împotriva criminalității și a fenomenului infracțional complex.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 127 de acțiuni de amploare, în cadrul cărora au fost efectuate 488 de percheziții domiciliare.
În domeniul protecției victimelor violenței domestice, în primele 9 luni ale anului 2026, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au acționat constant pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, precum și pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, fiind emise 446 de ordine de protecție provizorii, în creștere cu 78 % , ceea ce reflectă consolidarea încrederii cetățenilor în instituția Poliției și în capacitatea acesteia de a asigura protecția efectivă a persoanelor aflate în pericol.
Pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție au fost întocmite 148 dosare penale și au fost dispuse 52 de măsuri preventive (37 persoane reținute, 10 persoane arestate preventiv și 5 persoane sub control judiciar).
În perioada supusă analizei, au fost montate 136 de dispozitive de monitorizare electronică în baza ordinelor de protecție provizorii (OPP) și 130 de dispozitive de monitorizare electronică în baza ordinelor de protecție emise instanțele judecătorești.
Pe linia prevenirii criminalității au fost organizate și desfășurate aproximativ 200 de activități preventive și de informare a cetățenilor privind comportamentul şi măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate de victimele violenţei familiale, la care au participat aproximativ 4.000 de beneficiari.
De asemenea, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova este parte în campania inițiată de Institutul de Cercetare și Prevenirea Criminalității, având ca obiectiv principal creșterea gradului de informare al populației cu privire la efectele acestui fenomen și promovarea unui comportament non-violent, în special în rândul copiilor, tinerilor și al familiilor – Campania Educativă pentru Promovarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică „ Protejează-ți viața ! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol.”
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate. Foarte important de reținut este faptul că acest dispozitiv nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor.
În domeniul siguranței traficului rutier, în primele 9 luni ale anului 2026 se constată scăderea indicatorilor privind accidentele rutiere grave (-11,84%) și a persoanelor decedate (-27%) și o ușoară creștere în ceea ce privește persoanele rănite grav (+6%).
Scăderile sunt generate în mod direct de acțiunile organizate de polițiștii rutieri în principalele zone identificate cu risc, în urma analizării distribuției accidentelor și cauzelor generatoare.
Astfel, în primele 9 luni ale anului 2026, au fost organizate 573 de acțiuni rutiere pe raza județului Prahova, ce au avut ca principal obiectiv reducerea accidentelor și creșterea siguranței pe drumurile publice.
Principalele cauze generatoare ale accidentelor grave identificate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2026, sunt viteza neadaptată la condițiile de drum, abaterile săvârșite de bicicliști, neacordarea priorității vehiculelor, traversarea neregulamentară de către pietoni și nerespectarea distanței dintre vehicule.
În cadrul acțiunilor punctuale de supraveghere a traficului rutier, au fost constatate 44.567 contravenții la regimul rutier, din care peste 14.628 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 310 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, 4.174 aplicate pietonilor și aproximativ 3.665 aplicate bicicliștilor și conducătorilor de trotinete.
În această perioadă, în acțiunile organizate în colaborare cu specialiștii din domeniu, au fost reținute 2.219 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule și 1.505 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni ale autovehiculelor.
Pentru creșterea gradului de siguranță școlară, în primele 9 luni ale anului 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au organizat și desfășurat peste 1.520 de activități cu caracter informativ-preventiv, la care au participat aproximativ 31.600 de beneficiari (elevi, părinți și cadre didactice), în cadrul campaniilor ,,Tăcerea e tot violență”. ,,Vocea ta e soluția”, Proiectului „Scoate Violența Școlară din Anonimat!”, Campaniei „ Ia atitudine, spune stop violenței!”,Proiectului Cyberbullying “Fiecare Click Contează” inițiat de Biroul Siguranța Școlară Prahova, Campania “ Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, Proiectul Local “Viitor fără Umbre! ” pentru prevenirea traficului si consumului de droguri și Protocolului încheiat cu Penitenciarul Ploiești și cu Penitenciarul de Femei Târgșor.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova vor continua activitățile specifice pentru consolidarea climatului de ordine și siguranță publică și vor acționa constant în scopul creșterii siguranței cetățenilor,, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova




Directorul Marius Marinescu consolidează parteneriatele economice internaționale ale Camerei de Comerț Prahova
FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE! Dominic Fritz și întreaga conducere a Primăriei Timișoara, investigați de DNA pentru deturnarea a peste 67 milioane de lei
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) îl taxează dur pe Polițeanu: „A ratat 200 de milioane de euro fonduri europene și pune în pericol Halele Centrale”



