Prefectura Prahova, gazda intalnirii cu operatorii de apa din judet

Prefectura Prahova, gazda intalnirii cu operatorii de apa din judet

Pentru că Instituția Prefectului Județul Prahova dorește să reprezinte partenerul real și de încredere în cadrul întregii comunități, a mediului public, dar și în cadrul mediului privat, prefectul Virgiliu Nanu și subprefectul Emil Drăgănescu și-au continuat astăzi seria de întâlniri de cunoaștere cu reprezentanți de servicii din județ.

Seria amenințărilor paraditorului „Portocală” continuă. Alți martori din dosar vorbesc despre pistolul pe care Negulescu il flutura in fata „victimelor”

De această dată, a fost rândul operatorilor regionali de apă (atât furnizori, cât și producători) de a participa la o ședință de lucru în care dumnealor să transmită puncte de vedere, dar și situații punctuale pe care le întâlnesc în teren și care le blochează sau nu activitatea, iar prefectura să ia la cunoștință despre problemele cu care se confruntă, căutând totodată și soluții.

Ploieşteanca Alexandra Bălan a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film de animație. Alexandra are 32 de ani şi a fost elevă a Colegiului A.I. Cuza

Alături de producătorii de apă potabilă și de furnizorii principali ai județului, au participat la discuție și câțiva primari/ reprezentanți ai serviciilor de apă proprii aflate în subordonarea consiliilor locale.

Mărturii ale părinților și rudelor copiilor consumatori de droguri: „În spitalele noastre îi internează o săptămână pentru că nu au paturi. Solicitarea este atât de mare”/ „Și eu sunt mama unui copil care se droghează, care acum e la pușcărie”/ „Fratele meu nu este la pușcărie, este în groapă”

Pentru a oferi sprijin și expertiză, dar și pentru o mai bună identificare a soluțiilor la situațiile expuse, au fost alături reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova, dar și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova.

Apreciem participarea și îi mulțumim pentru prezență și implicare doamnei senator Laura Mogher- secretar în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, care susține necondiționat necesitățile din teren de modificări/ interpretări/ adaptări legislative.

Comunicat Prefectura Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191