Ministrul Economiei, Radu Miruţă, susţine schimbarea Ordonanţei 109 privind conducerile companiilor de stat, el acuzând că există cazuri în care şefii unor astfel de companii nu merg în fruntea acestora pentru veniturile mari, ci mai degrabă pentru „combinaţiile” pe care le fac din funcţiile deţinute.
„Ştiţi care e păcatul? Că cei care conduc astăzi în companiile de stat nici măcar nu vin pentru ăia – – (de lei, indemnizaţii – ). Vin pentru combinaţiile pe care le fac din poziţiile respective”, a afirmat Radu Miruţă, vineri, la Digi 24.
El a spus că, după ce managerii companiilor de stat îşi vor dovedi performanţa, el va fi cel care va pleda pentru ca aceştia să aibă salarii mari, însă nu înainte ca respectivele companii să fie performante.




MANIPULARE PE CADAVRE | Primarul Polițeanu minte ploieștenii în față: PSD nu a votat împotriva pasajelor, ci a refuzat îndatorarea orașului cu un împrumut uriaș de 5 milioane de euro!
VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT


