
Dan Negru a publicat pe Facebook fotografii cu el, de la Mamaia, una realizată de tatăl lui în 1973, și una recentă, realizată de băiatul lui, Bogdan. A stârnit imediat reacțiile fanilor, printre care s-a remarcat și Dan Diaconescu, care i-a transmis un mesaj prezentatorului de la Kanal D.
„Prima fotografie mi-a făcut-o tata în 1973. A doua mi-a făcut-o Bogdan, băiatul meu, azi. Ambele la Mamaia. Până la urmă, marea e despre amintiri”, a transmis pe Facebook Dan Negru, care a dezvăluit ce înseamnă pentru el litoralul românesc.
Rogobete cere demisia președintelui CNAS: „Accesul la medicamente nu este o falsă criză”
Dan Negru, despre litoralul românesc: „Mamaia nu e despre roabele de șampanie ale beizadelelor din cluburi”
„Pentru mine, Mamaia nu e despre roabele de șampanie ale beizadelelor din cluburi, despre pițipoance, plaje lărgite sau prețuri exagerate. Marea e despre amintiri! E despre fotografia făcută de tata acu 50 de ani. Și de Bogdan, azi. Cele mai bune fotografii sunt alea din sufletul tău. Despre asta e marea…”, a încheiat Dan Negru, care a fost apreciat de fani pentru colajul postat.
„Grozavă idee…! Să reveniți, cu asemenea poze și peste alți zeci de ani…! Multă sănătate (și celor dragi) și numai zile fericite!”, i-a scris o urmăritoare lui Dan Negru, pe Facebook. Printre comentariile primite de prezentator s-a remarcat și un mesaj trimis de Dan Diaconescu.
„Singura diferență la Mamaia e pietrișul de azi față de nisipul de ieri…?”, i-a scris Dan Diaconescu lui Dan Negru.
Dan Diaconescu și Dan Negru s-au revăzut în 2022
O întâlnire neașteptată a avut loc în mai 2022 între Dan Negru și Dan Diaconescu. Cei doi prezentatori de televiziune au imortalizat momentul, au făcut o poză împreună, care a ajuns mai târziu pe rețelele de socializare.
„Am stat la o vorbă cu Dan Diaconescu. Așa, de dimineață. Ca să nu apară speculații, nu facem nimic împreună, nu avem niciun proiect comun. Doar la o vorbă, pur și simplu. Sunt mulți din breasla noastră care i-au uitat numărul de telefon în anii ăștia.
Acu vreo 20 de ani, mi-a spus că vrea să OTVizeze televiziunile din România. Am râs atunci, neîncrezător. Dați o tură pe telecomandă. Nici nu știți ce pierdeți. Azi am recunoscut că i-a ieșit otevizarea”, a scris Dan Negru în mediul online.
Dan Diaconescu are probleme cu legea
Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, a fost reținut la începutul lunii aprilie de polițiștii din Constanța, după ce a fost acuzat de act sexual cu minore, au confirmat pentru Libertatea surse judiciare. El a fost ridicat de Poliție joi, 6 aprilie, în urma perchezițiilor făcute la locuinţa lui din București, și dus la Constanța, unde a fost audiat.
Potrivit procurorilor, Dan Diaconescu a întreţinut raporturi sexuale contra unor sume de 300-400 de lei cu gemene minore. Faptele au fost comise, susţin procurorii, pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti. Fostul om de televiziune nu a recunoscut faptele.
Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În perioada controlului judiciar, Diaconescu a fost obligat să nu părăsească teritoriul României, să se prezinte în fața organelor de urmărire penală și să nu ia legătura, direct sau indirect, cu martorii din dosar.




Mario Soare, vice CJ Prahova: „Motorina noastră e printre cele mai scumpe din Europa pentru un motiv simplu: nu mai rafinăm”. Apel pentru repornirea rafinăriei Lukoil din Ploiești
După zeci de ani aşteptare, Valea Slănicului va fi conectată la reţeaua de gaze. Virgil Nanu: La începutul lunii septembrie, lucrările vor fi gata




