
Inspectoratul Judetean de Politie Prahova a avut o prima reactie ca urmare a imaginilor pe care Phonline.ro le-a prezentat in exclusivitate, astazi, care infatiseaza o profesoara din comuna Brebu, satul Pietriceaua, umilita si batjocorita de elevi.
Stirea AICI
Ce spune IJP Prahova:
În urma apariției în spațiul public a unui clip video ce ilustrează mai mulți elevi care prezintă explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic, compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele:
La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




Consilierul local Mihai Apostolache, despre noile ghivece din centrul Ploieștiului: „Este inutil să investești în mobilier modern dacă fundamentul arată jalnic”
Oh, Sfântă Ipocrizie! Presa și politicienii care lăudau „poziția corectă” a UDMR au început atacurile în rafală după majoritatea nou formată PSD-AUR-UDMR!
Aurelian Tudor, fost consilier PNL, îl acuză pe Polițeanu că își asumă meritele pentru proiecte începute de administrația anterioară: „Cât tupeu și manipulare! Opriți-vă din minciuni!”



