Realitatea TV: „Iulian Dumitrescu, audiat 5 ore la DNA. A plecat sfidător, cu zâmbetul pe buze”

Realitatea TV: „Iulian Dumitrescu, audiat 5 ore la DNA. A plecat sfidător, cu zâmbetul pe buze”

Iulian Dumitrescu a fost audiat mai bine de 5 ore la Direcția Națională Anticorupție. Baronul din județul Prahova a ieșit zâmbind de la DNA, după ce primarul din Lehliu a fost pus sub control judiciar. Procurorii i-au interzis să mai exercite funcția de edil și i-au pus sechestru pe 5 imobile, informeaza Realitatea TV.

PSD Prahova a depus la Tribunal listele candidaților pentru parlamentare. Bogdan Toader pe primul loc la C. Deputatilor, iar Florin Jianu, la Senat

Virgiliu Nanu şi Mihai Polițeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu la Centenarul FC Petrolul Ploieşti

În urma perchezițiilor informatice și a extinderii anchetei penale, s-a descoperit cum baronul de Prahova, Iulian Dumitrescu, avea teancuri de bani ce erau pregătite pentru primarul din Lehliu. În schimbul acestor sume, Dumitrescu urma să primească toate avizele necesare din partea Primăriei încât să vândă un teren, mai scrie sursa citata.

Prezențe de marcă la Centenarul Petrolului! Marcel Ciolacu, printre fanii „lupilor”! Adrian Mutu e și el prezent pe „Ilie Oană”

COMUNICAT

 

În continuarea comunicatelor nr. 122/VIII/3 din 01 februarie 2024, 636/VIII/3 și 638/VIII/3 din 30 iulie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 august 2024, față de inculpatul IACOMI IULIAN, primar al orașului Lehliu-Gară, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (50 acte materiale).

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 22.10.2021 – 08.11.2022 inculpatul Iacomi Iulian, în calitate de primar al orașului Lehliu-Gară, ar fi primit în numerar de la inculpatul Dumitrescu Iulian, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăți comerciale care era proprietara unui teren  și beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranșe) și 74.000 euro (în 7 tranșe).

Banii ar fi fost dați în legătură cu îndeplinirea de către inculpatul Iacomi Iulian a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând prețul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe inculpatul Dumitrescu Iulian.

În cauză, procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a cinci imobile ce aparțin inculpatului Iacomi Iulian.

Inculpatului Iacomi Iulian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv să nu exercite funcția de primar al Orașului Lehliu-Gară.

Inculpatului Iacomi Iulian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.” a transmis  BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al Ministerului Public.

 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191