
Un moment neașteptat a avut loc în timpul festivităților organizate cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la independența statului Antigua și Barbuda. Regele Charles al III-lea a fost surprins de o aversă puternică chiar la sosirea pe stadionul de crichet Sir Vivian Richards și a fost nevoit să aștepte în ploaie până când cineva i-a adus o umbrelă.
Suveranul britanic și-a ridicat mâinile în aer, într-un gest prin care a cerut să fie protejat de ploaie. În timp ce Regina Camilla a primit rapid o umbrelă transparentă, Charles a rămas pentru câteva momente fără protecție, spre surprinderea celor prezenți.
Regele Charles a întrebat de mai multe ori unde este umbrela
Incidentul s-a petrecut chiar în momentul în care cuplul regal a ajuns la stadion. Camilla a primit imediat o umbrelă transparentă, de tip cupolă, și s-a îndreptat în grabă spre tribuna regală din apropiere.
Charles a rămas însă în ploaie și a făcut un gest sugestiv, imitând mișcarea de a ține o umbrelă deasupra capului. Suveranul și-a întrebat însoțitorii de mai multe ori: „Unde este umbrela?”.
Abia după câteva momente, regele a primit și el una. Odată ce situația a fost rezolvată, festivitățile au putut începe, iar evenimentul a continuat într-o atmosferă dominată de ceremonii și momente cu specific militar.
Aversă de cinci minute, apoi parada militară a continuat
După ce a fost protejat de umbrelă, Charles a stat pe o mică estradă în timp ce trupele s-au aliniat în poziție de drepți. Ulterior, la adăpostul umbrelei, suveranul a trecut în revistă personalul militar prezent la ceremonie.
Ploaia torențială nu a durat mult. După aproximativ cinci minute, aversa s-a oprit, iar programul festivităților a continuat fără alte întreruperi din cauza vremii.
Mai târziu, regele a făcut haz de necaz și a comentat cu umor episodul care îl surprinsese la sosire. „M-a udat până la piele”, a spus Charles.




SONDAJ PHonline: Ar trebui Primăria Ploiești să explice lunar cetățenilor pe ce cheltuie banii publici?
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, încă un eveniment public alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Dezvăluirea Elenei Udrea: se pregătește un nou partid al foștilor PDL-iști din PNL, nemulțumiți de Bolojan




