Reuniunea începe cu trap și se termină cu galop

Reuniunea începe cu trap și se termină cu galop

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, mâine, 10 mai, începând cu ora 10:00, cea de-a treia reuniune hipică oficială a sezonului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, o organizează în parteneriat cu Jockey Club Român!

Reuniunea este programată sâmbătă la solicitarea partenerilor de la Jockey Club Român. JCR tocmai a fost admis ca membru cu drepturi depline în Federaţia Europeană şi Mediteraneeană de Galop (EMHF – European & Mediteranean Horseracing Federation), context în care cursele de galop pentru cai din rasa Pur Sânge Englez (PSE) din România au primit recunoaştere internaţională.

Va fi o reuniune cu 8 curse de trap şi galop în program, dintre care ies în evidenţă Premiul Take Ionescu (ora 12:10) la trap, cursă din categoria Silver, şi două dintre cursele de galop ale zilei: Premiul European & Mediteranean Horseracing Federation (EMHF), de la ora 11:00, şi Premiul European & African Stud Book Committee (EASBC), programat la ora 11:45.

Ziua hipică va debuta la ora 10:00, cu Premiul Carlos, la trap, va continua cu Premiul „Petre Mavrogheni”, la galop (10:15) şi cu Premiul Juvenil, la trap (ora 10:40). Cele două curse importante de galop ale zilei vor încadra Premiul Clasic la trap (ora 11:20), pentru ca reuniuea să se închidă, la 12:40, cu Premiul „Mihail Kogălniceanu”, la galop. Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit. Sursa: csmploiesti.ro

Ce urmează după victoria lui Nicușor Dan. Viitorul guvern, la mâna PSD. Trei scenarii post-alegeri

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468