
Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 23 septembrie Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, momentul biblic în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit preotului Zaharia nașterea unui fiu la bătrânețe. Înaintemergătorul Domnului este o figură unică în cultul creștin, fiind pomenit în șase date din calendar.
Credincioșii ortodocși marchează pe 23 septembrie una dintre sărbătorile fundamentale dedicate pregătirii venirii Mântuitorului, respectiv Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Evenimentul rememorează minunea prin care părinții săi, preotul Zaharia și soția sa Elisabeta, au primit darul de a deveni părinți la o vârstă înaintată.
Minunea vestită de Arhanghelul Gavriil și tăcerea lui Zaharia
Relatarea biblică a zămislirii se regăsește în Evanghelia după Luca, unde Zaharia și Elisabeta sunt descriși ca oameni drepți în fața lui Dumnezeu, dar întristați de lipsa urmașilor. În timp ce Zaharia tămâia în altarul Templului din Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat la dreapta altarului, aducându-i vestea că rugăciunile i-au fost ascultate și că fiul pe care îl va naște soția sa va purta numele Ioan.
Nanu reia proiectul Centurii de Est a Câmpinei: „De data aceasta, pe baze reale”
Vestitorul ceresc i-a descoperit preotului că pruncul va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale și că va avea menirea de a întoarce inimile oamenilor spre calea pocăinței. Pentru că s-a îndoit inițial de împlinirea profeției din pricina bătrâneții amândurora, Zaharia a fost pedepsit cu muțenia, recăpătându-și glasul abia după nașterea copilului și scrierea numelui acestuia pe o tăbliță.
Misiunea din pustiul Iordanului și curajul mărturisirii
La maturitate, Ioan și-a asumat o viață aspră în pustiul Iudeii, propovăduind botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor. Momentul culminant al lucrării sale l-a reprezentat botezarea lui Iisus Hristos în apele Iordanului, eveniment ce a marcat debutul activității publice a Mântuitorului.
Ioan a refuzat categoric să își asume merite mesianice, afirmând limpede că el este doar „glasul celui ce strigă în pustie” și că după el vine Cel a Cărui încălțăminte nu este vrednic să o dezlege.
Fermitatea morală a prorocului nu s-a oprit în fața puternicilor vremii. El l-a înfruntat deschis pe tetrarhul Irod Antipa pentru legătura nelegitimă cu Irodiada, soția fratelui său. Condamnarea păcatului i-a adus întemnițarea și, în cele din urmă, martiriul prin decapitare, la cererea fiicei Irodiadei.
Rânduiala liturgică: cele șase sărbători din calendarul ortodox
Ziua de 23 septembrie nu este marcată cu cruce roșie în calendar și nu impune oprirea activităților casnice sau post special, cu excepția cazului în care data pică într-o zi de miercuri ori vineri. Cinstirea Înaintemergătorului se face în primul rând prin participarea la Sfânta Liturghie și rugăciune, potrivit Digi24.
Importanța Sfântului Ioan se reflectă în cele șase date din calendar dedicate memoriei sale și a sfintelor sale moaște:




Peste 8 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii de apă din Tinosu. Consiliul Județean Prahova recepționează mâine lucrările
VICTORIE A PRESEI: După anchetele ziarului nostru, statul începe în sfârșit să strivească „mafia balastierelor”! Amenzi de 500.000 de lei, utilaje confiscate și interdicții pe 5 ani




