
Scandalul tabloului de Nicolae Grigorescu, trecut în contabilitatea Muzeului de Artă din Ploiești la doar 3,50 lei, readuce în atenție și conducerea instituției. Florin Sicoie, directorul muzeului de mulți ani și fost consilier local PNL, a mai fost vizat în trecut de acuzații publice privind organizarea unui concurs de angajare.
Sicoie nu este un necunoscut în politica ploieșteană. În raportul oficial de activitate din 2005, acesta se prezenta drept consilier local din partea PNL. În martie 2017, a revenit în Consiliul Local Ploiești, tot pe listele liberalilor.
Potrivit presei locale, Florin Sicoie s-a înscris în PNL încă din 1992, fiind unul dintre membrii cu vechime ai organizației prahovene.
Acuzații privind angajările la Muzeul de Artă
În iulie 2017, publicația Ziarul Incomod relata cazul unei femei care încercase să se angajeze la Muzeul Județean de Artă Prahova, pe postul de gestionar-custode.
Candidata susținea că dosarul i-a fost respins, deși prezentase documente de la unitatea de învățământ care dovedeau absolvirea studiilor și existența diplomei de bacalaureat. Aceasta reclama că nu i s-a permis să participe la probele concursului și bănuia că procedura ar fi favorizat o altă persoană.
Publicația ridica atunci suspiciuni privind modul de organizare a angajărilor în instituția condusă de Sicoie.
Tabloul de 3,50 lei și evaluările oprite în 2017
Acum, numele lui Florin Sicoie revine în atenție după ce Curtea de Conturi a constatat că tabloul „Peisaj”, de Nicolae Grigorescu, figurează în actele muzeului cu valoarea de numai 3,50 lei.
Directorul a explicat că suma provine dintr-o valoare veche, rămasă neactualizată după schimbarea banilor în 2005.
Tot Sicoie a recunoscut că muzeul nu a mai avut bani pentru evaluări din 2017, iar numeroase lucrări de artă au rămas cu valori contabile foarte mici.
Într-un interviu acordat Digi24, acesta a arătat că aproximativ 35–40 dintre cele circa 50 de tablouri atribuite lui Grigorescu ar avea nevoie de expertizare și evaluare.
Ce responsabilitate are conducerea muzeului?
Muzeul se află în subordinea Consiliului Județean Prahova, care are responsabilități privind finanțarea instituției. Totuși, și conducerea muzeului trebuie să explice ce demersuri a făcut în ultimii ani pentru actualizarea valorii lucrărilor.
A cerut Florin Sicoie fonduri pentru evaluări? Ce sume a solicitat și în ce ani? A prezentat conducerilor succesive ale Consiliului Județean un plan pentru rezolvarea problemei?
Sunt întrebări care merită răspunsuri documentate, mai ales că situația a rămas nerezolvată în timpul mai multor administrații județene.




Târgul de Crăciun din Ploiești, în pericol! Licitația pare a fi „cu dedicație” pentru firma din Brașov
PHonline.ro a avut dreptate! Consilierii locali i-au respins planul lui Polițeanu de a concesiona Târgul de Crăciun pe patru ani
Scandalul tabloului de Grigorescu îl aduce în prim-plan pe Florin Sicoie, directorul Muzeului de Artă de zeci de ani și fost consilier PNL. Reclamă lipsa fondurilor, dar uită de abuzurile pe care le-a comis de-a lungul anilor




