
Petrolul Ploiești “a prins” echipa etapei a șaptea din Superliga datorită succesului superb obținut pe ,,Cluj Arena”. În premieră, Ricardo Sousa a fost desemnat antrenorul rundei. Liga Profesionistă de Fotbal l-a lăudat pe antrenorul portughez:,,Cu o echipă aflată în plină reconstrucție, prahovenii au un început lăudabil de sezon. Așezați excelent în teren de antrenor, au învins vicecampioana, au ajuns la patru victorii și au încheiat etapa pe podium”, se arată în postarea de pe lpf.ro.

Tot în urma victoriei un alt portughez, dar din teren, Leo Teixeira nu a prins echipa etapei, poate pentru că nu a marcat, dar a fost considerat MVP-ul meciului U Cluj-Petrolul 2-3. Leo a avut o evoluție foarte bună, două dintre goluri, Bran și Nlundulu, fiind datorate și talentatului fotbalist. Un alt jucător al Petrolului care trebuie apreciat este portarul Lukas Zima. Chiar dacă cehul a preluat greșit o minge și i-a prilejuit lui Lukic să înscrie senzațional după acea fază, Zima s-a revanșat având câteva intervenții pe măsura care au contribuit la izbânda Petrolului.

Petrolul i-a administrat lui U prima înfrângere, pe teren propriu, după aproape zece luni de zile. Formația ploieșteană se ține tare și după această etapă în care a rămas pe locul 3 în clasament, cu 12 puncte. Runda viitoare, Petrolul va juca acasă, duminică, 6 septembrie, de la ora 15.00, cu Corvinul Hunedoara. Sursa:lpf.ro/ foto:fcpetrolul.ro




Vicele CJ Prahova Mario Soare, prezent la reuniunea PSD de la Sinaia, propune „zece porunci” pentru energia României




