
Fără victorie din ianuarie baschetbaliștii de la Petrolul trebuie să câștige meciul 3 cu Dinamo ca să trimită duelul în jocul 4. Înfruntarea petrolisto-dinamovistă face parte din turul secund al Play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin și este programat diseară, de la ora 20:00, în Sala Sporturilor Olimpia. Dinamoviștii conduc cu 2-0 după primele două întâlniri din Capitală şi, cum se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 partide”, petroliștii sunt obligaţi să câştige pentru a trimite duelul în meciul 4, care ar urma să se dispute duminică seară.

Staff-ul tehnic al echipei ploieștene se bazează pe acelaşi lot de la primele două partide, singurul semn de întrebare planând asupra utilizării lui Justin Edwards, care a ratat, de altfel, jocul al doilea din cauza unei probleme medicale. Partida va fi arbitrată de Laszlo Bukuresti (Sovata), Andras Stretea (Oradea) şi Matei Bănică (Bucureşti), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Costel Ioan, din Bucureşti. Accesul publicului este liber, iar iubitorii baschetului trebuie să ştie că azi este zi plină în Sala „Olimpia”, de la orele 11:00, 13:00, 15:00 şi 17:00 fiind programate meciurile etapei a 3-a a Fazei grupelor din cadrul Turneului Final „U16”. Sursa:csmploiesti.ro.




“Eroul” Recorder Laurențiu Beșu nu avea vechimea necesară să intre în magistratură, arată documentele. Cu toate acestea, fostul polițist judiciar, ofițer DIPI, după scandalul Rezist, a abandonat roba de judecător și s-a făcut procuror





