Recomandări video

Loading videos...

Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Casa de Pensii anunță recalculări și pentru cei care au plătit în avans

Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Casa de Pensii anunță recalculări și pentru cei care au plătit în avans

Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult de la 1 iulie 2026, în contextul în care salariul minim brut pe economie va ajunge la de lei, față de de lei în prezent. Modificarea va influența direct valoarea contribuției minime datorate către sistemul public de pensii și, implicit, costul cumpărării vechimii. Potrivit informațiilor transmise pentru de Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, recalcularea se va aplica inclusiv contractelor aflate deja în derulare, chiar și în situațiile în care contribuția a fost achitată în avans.

Primarul Mihai Polițeanu, despre strada Minerva, în pericol de surpare: La un moment dat va trebui o reabilitare pe toată zona

În prezent, stagiul minim de cotizare contributiv necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru persoanele care au perioade fără contribuții în sistemul public, asigurarea voluntară poate reprezenta o soluție pentru completarea stagiului de cotizare și pentru acumularea anilor luați în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

ÎCCJ ACUZĂ: MANIPULĂRILE GUVERNULUI NU POT ASCUNDE SĂRĂCIREA ROMÂNILOR – Instanța supremă îl demască pe Ilie „Sărăcie” Bolojan: „Demonizarea sistematică a justiției și transformarea magistraților în ținte publice nu rezolvă problemele economice și sociale ale cetățenilor, ci urmărește deturnarea atenției de la lipsa unor soluții reale și de la responsabilitatea Guvernului pentru degradarea nivelului de trai al populației”

Cum poți să cumperi un an de vechime pentru pensie

„Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie (îndeplinirii condițiilor de pensionare.)

Virgil Nanu, CJ Prahova: Modernizarea spitalului „Buna Vestire” este aproape finalizată!

  • Important de menționat: Se poate cumpăra doar perioada necontributivă (fără contract de muncă, facultate, stagiu militar etc).

Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie. Până la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie este de lei/lună. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată până în iulie este de ,50 lei, echivalentul a lei pentru un an de stagiu de cotizare.

Totodată, persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minima (de 25%), în funcție de propriile opțiuni sau obiective privind cuantumul pensiei viitoare. Acest aspect se stabilește prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii.”, a explicat pentru Cristiana Dumitrescu, director executiv la Casa De Pensii A Municipiului București

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la lei lunar începând cu data de 1 iulie 2026, față de lei cât este în prezent.

  • (Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la lei în luna iunie 2026, la lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de lei (cu deducerea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 125 lei.)

Cât va costa un an de vechime după majorarea salariului minim

„Costul cumpărării vechimii în sistemul public de pensii va crește de la 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la de lei. Contribuția de asigurări sociale datorată în cazul contractelor este de 25% din venitul asigurat, iar nivelul minim al acesteia este raportat la salariul minim brut pe țară.

Astfel, după intrarea în vigoare a noii valori, contribuția lunară minimă va ajunge la ,25 lei, (rotunjit la lei) față de aproximativ lei în prezent. În consecință, costul unui an de stagiu de cotizare cumpărat prin contract de asigurare socială va crește la de lei, sumă rezultată din aplicarea cotei de 25% la salariul minim brut de de lei pentru o perioadă de 12 luni.

Cuantumul contribuției este actualizat ori de câte ori salariul minim brut pe economie este modificat, deoarece baza minimă de calcul este legată direct de acest indicator.”, a precizat directorul Casei de Pensii din București

  • (Exemplu de calcul odată cu creșterea salariului minim brut: Potrivit calculelor realizate pe baza noului salariu minim brut de de lei, contribuția minimă lunară pentru asigurarea în sistemul public de pensii va fi de ,25 lei, reprezentând 25% din salariul minim brut pe economie. În aceste condiții, costul unui an de stagiu de cotizare cumpărat prin contract de asigurare socială va ajunge la de lei, față de aproximativ de lei în prezent.)

Contractele aflate în derulare vor fi actualizate automat

„Persoanele care au încheiat contracte de asigurare socială înainte de 1 iulie 2026 și sunt asigurate la nivelul salariului minim vor avea contribuția actualizată automat în funcție de noua valoare a acestuia. Cei vizați vor fi informați (vor primi o notificare) cu privire la modificarea bazei de calcul și la noul cuantum al contribuției datorate.

De asemenea, chiar și în situația în care contribuția a fost achitată în avans pentru o perioadă de un an, recalcularea se va aplica după majorarea salariului minim. În aceste cazuri, persoanele asigurate vor trebui să achite diferența rezultată în urma actualizării contribuției.”, a mai explicat sursa

Ce este asigurarea voluntară pentru pensii

Asigurarea voluntară este un mecanism prin care o persoană poate contribui, opțional, la sistemul public de pensii, chiar dacă nu este obligată prin lege să plătească contribuții sociale. Practic, persoana încheie un contract de asigurare socială cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și plătește contribuția de asigurări sociale (CAS), la fel ca un salariat, dar în mod independent. Scopul este acumularea sau completarea stagiului de cotizare necesar pentru obținerea pensiei.

Cine poate încheia o asigurare voluntară

Pot opta pentru această formă de asigurare:

  • Persoanele care nu au un loc de muncă;
  • Românii plecați în străinătate care nu contribuie la un alt sistem de pensii;
  • Persoanele care nu au realizat stagiul minim de cotizare (15 ani);
  • Cei care doresc să își crească punctajul și, implicit, valoarea viitoarei pensii.

Nu există o limitare strictă privind statutul profesional, cât timp persoana nu este deja asigurată obligatoriu pentru veniturile respective. Procedura contractuală este relativ simplă: se depune o cerere la casa teritorială de pensii prin care se încheie un contract de asigurare socială în care se stabilește venitul lunar asigurat. Venitul ales nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe economie și poate fi mai mare, în funcție de cât dorește persoana să contribuie.

Durata este stabilită prin contract, iar contribuțiile se plătesc pentru lunile convenite. Există și situații reglementate prin acte normative speciale în care se permite cumpărarea vechimii pentru perioade anterioare, în anumite condiții și termene-limită.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468