
Petrolul-Oțelul este un meci în care fanii echipei ploieștene trebuie să aibă „nervi de oțel”! Asta pentru că formația petrolistă este într-o perioadă slabă și tocmai acum când trebuie să evite locurile de baraj sau, mai periculos, cele retrogradabile! Jocul este ultimul al campionatului pe „Ilie Oană” și cel mai important din tot sezonul! În duminica Paștelui, Petrolul trebuie să „îndoaie” Oțelul pentru a scăpa definitiv de orice fel de emoții.

Pot fi și altfel de emoții pentru unii fotbaliști ai Petrolului. Conform prosport.ro, olandezul Bart Meijers i-ar fi anunțat pe conducătorii Petrolului că nu își prelungește șederea la Ploiești deoarece vrea să se întoarcă în țara natală. În aceași situație este și brazilianul Jair da Silva care, cel mai probabil, va pleca din haită urmând să aleagă un contract mai bănos la o altă echipă.

Meijers și Jair cred că își doresc să lase Petrolul în Superliga și, împreună cu ceilalți colegi, să câștige în fața gălățenilor astfel încât suporterii petroliști să nu mai stea cu „sufletul la gură” până în ultima etapă.
Partida de duminică, 5 mai, va începe la ora 15.30, iar biletele sunt disponibile, on-line, pe www.iabilet.ro (aici). De asemenea, tichetele vor putea fi procurate și de la casa de bilete a stadionului, ce va funcționa conform următorului program:
– vineri, 03 mai: orele 10.00 – 18.00;
– sâmbătă, 04 mai: închis;
– duminică, 05 mai: 10.00 – 16.15.
Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica




Prefectul Cătălina Bozianu caută soluții pentru deblocarea activității Serviciului Juridic. Volum mare de muncă la Prefectura Prahova
Cutremur în PNL! Liberalii au decis să-i dea în judecată pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri. Contractele care au îngropat partidul în datorii
Stenograme din ședința PNL. Contre între Bolojan și Thuma: „Demarați alegerile în organizații/de ce fugiți de alegeri, domnule Bolojan? / Conduceți partidul ăsta doar cu președinți interimari, pe care-i schimbați când vreți dumneavoastră”




