
„Îl așteptăm pe domnul Lucescu într-un rol nou”. Așa a declarat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în ziua în care s-a anunțat, oficial, de către frf.ro, plecarea lui Mircea Lucescu din postura de selecționer. Președintele a declarat că Lucescu este dorit în continuare în structura federațieiȘ” Lunile următoare, la nivelul FRF, vom ști rolul dânsului pentru ca fotbalul românesc să beneficieze de toată cunoașterea pe care domnul Lucescu a acumulat-o în carieră, astfel încât să putem să ne pregătim și mai bine antrenorii și jucătorii”, a mai spus Burleanu.

Bilanțul lui Mircea Lucescu pe banca naționalei cuprinde 11 victorii, un egal și șase înfrângeri. Finalul acestui contract marchează încheierea celui de-al doilea mandat la echipa reprezentativă. Primul său mandat, desfășurat la începutul anilor ’80, rămâne un reper istoric pentru fotbalul românesc: sub îndrumarea lui, România s-a calificat la Campionatul European din 1984, prima prezență a tricolorilor la un turneu final european.
Pentru un parcurs inegalabil, de peste 60 de ani în slujba fotbalului, ca jucător și antrenor, pentru toate emoțiile, bucuriile și pasiunea oferite fotbalului românesc și numeroaselor generații de suporteri, FRF îi mulțumește lui Mircea Lucescu, îi urează multă sănătate și îl așteaptă în echipa administrativă a FRF în perioada următoare, unde experiența uriașă acumulată va fi pusă în slujba fotbalului românesc, a mai precizat frf.ro. În locul lui Lucescu cel mai probabil va veni Gheorghe Hagi care va avea pretențiile sale legate de staff-ul tehnic și nu numai. Sursa:frf.ro




Nicușor Dan aruncă bomba despre epoca Kovesi: „S-au făcut abuzuri la DNA!” Sunt vizate și dosarele celebre din Prahova?
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) i-a cerut oficial demisia primarului Mihai Polițeanu






