
Dispută în Consiliul Local privind finanțarea achiziției de tramvaie
În ședința de astăzi a Consiliului Local Ploiești, consilierul Mihai Apostolache, reprezentant al Partidului România în acțiune, i-a solicitat primarului Mihai Polițeanu să renunțe la intenția de a achiziționa tramvaie printr-un credit de la Banca Europeană de Investiții.
Apostolache a argumentat că există surse de finanțare europeană care ar putea acoperi costurile fără a îndatora orașul. Totodată, consilierul a precizat că, în cazul în care se insistă asupra contractării unui credit, acesta ar trebui direcționat către investiții generatoare de venituri pentru municipiu.
Printre exemplele propuse, acesta a menționat construirea unei piețe centrale moderne, amenajarea unei noi parcări în zona centrală, restaurarea Halelor Centrale, precum și achiziția unei clădiri destinate IMM-urilor din industrii creative (IT, mass-media, producție video etc.), care ar putea aduce plusvaloare orașului și ar contribui la atragerea tinerilor plecați către București.
Mihai Apostolache




Președintele CJ Prahova, Virgil Nanu, anunță demersuri în instanță pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi
Acord între Consiliul Județean Prahova și Comuna Blejoi pentru realizarea cartierului ANL destinat medicilor de la SJU
Consilierul Mihai Apostolache (România în Acțiune) îi cere primarului Polițeanu să renunțe la creditul pentru achiziția de tramvaie. „Dacă vreți credite, atunci luați-le pentru obiective care să producă bani”






