
Accidentul s-a produs la miezul nopții, pe DN1, în zona Băicoi – Liliești. În evenimentul rutier au fost implicate două TIR-uri în care se aflau cinci persoane.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi, precum și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
„În accident au fost implicate două autotrenuri, cu un total de cinci persoane aflate la bordul acestora.
O persoană a fost găsită încarcerată, conștientă. Aceasta a fost extrasă în siguranță de către pompieri și predată echipajelor medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, ulterior fiind transportată la spital de echipajul SMURD TIM”, a anunțat ISU Prahova.
Celelalte patru persoane implicate în accident nu au suferit leziuni.
Sursa: telegrama.ro




VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni
Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT
DOVADA SUPREMĂ: S-a închis cercul ipocriziei la Primăria Ploiești. Fotografia de arhivă care arată că și primarul Mihai Polițeanu participă la marșuri LGBT






