Recomandări video

Loading videos...

„Republica de sub urină și fecale”/ Locuitorii de pe B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu rup tăcerea: „Pentru acest primar, noi suntem o mână de proști care trebuie să suportăm tinerii frumoși și liberi care fac gălăgie până la 4 dimineața”

„Republica de sub urină și fecale”/ Locuitorii de pe B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu rup tăcerea: „Pentru acest primar, noi suntem o mână de proști care trebuie să suportăm tinerii frumoși și liberi care fac gălăgie până la 4 dimineața”

În timp ce primarul Mihai Polițeanu defilează pe rețelele de socializare cu cifre de audiență și imagini „cosmetizate”, realitatea din spatele gardurilor de pe Bulevardul Independenței este una de coșmar. Reporterii PHOnline.ro au luat pulsul locuitorilor de pe străzile Bogdan Petriceicu Hasdeu și Mihai Eminescu pentru a vedea ce înseamnă, de fapt, „distracția” pentru cei care plătesc taxe în zonă.

„Republica de sub urină și fecale”/ Locuitorii de pe B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu rup tăcerea: „Pentru acest primar, noi suntem o mână de proști care trebuie să suportăm tinerii frumoși și liberi care fac gălăgie până la 4 dimineața”

​Mărturiile sunt șocante, însă și mai revoltătoare este atitudinea edilului. Potrivit mesajelor pe care le transmite pe Facebook, primarul Polițeanu consideră că pentru „o mână de oameni” nu merită să fie sacrificată „marea distracție” a verii.

Surse/ Partidele din Consiliul Local s-au înțeles să mute „paranghelia” de pe Bulevard, în Parcul Vest. „Din respect pentru locuitorii din zonă, pe Bulevard rămân activitățile care nu presupun băutură și gălăgie”

Această abordare penibilă și sfidătoare i-a pus pe gânduri pe consilierii locali, mai ales că unii dintre aceștia au stat de vorbă cu ploieștenii nemulțumiți și au răspuns reclamațiilor pe care primarul le-a ignorat toată vara trecută. În urma discuțiilor, toate partidele politice (mai puțin „Mișcarea Noi, ploieștenii) s-au înțeles deja să mute paranghelia zgomotoasă în Parcul Municipal Vest.

NOAPTEA MINȚII LA PRIMĂRIA PLOIEȘTI: După PUG-ul făcut pe Google, a venit „Planul de Viitor” generat cu Inteligența Artificială. Străzi inventate și denumiri halucinante pe Facebook!

​Festivalul a dat „tonul” la nesimțire și în timpul săptămânii

​Locuitorii reclamă un fenomen extrem de periculos: deși activitățile oficiale au loc în weekend, faptele antisociale s-au extins pe întreaga durată a săptămânii. Odată ce „startul” la comportament necivilizat a fost dat de organizarea haotică a festivalului, tinerii și grupurile certate cu bunul simț au transformat băncuțele de pe Bulevard în zone de „party” nocturn permanent. Fiind vară și vacanță, nopțile de marți sau miercuri nu diferă cu nimic de cele de weekend: se bea, se urlă și se face mizerie până la 3-4 dimineața.

 „Putea să ne ia foc casa de la bețivii festivalului!”

​Iată ce au declarat ploieștenii care trăiesc sub teroarea „distracției” administrate de primărie:

​Domnul Marin (str. Mihai Eminescu): „E strigător la cer! Ne-am trezit cu un miros insuportabil la poartă. Unii confundă gardurile noastre cu toaleta publică. Am găsit urme de urină și chiar mai rău pe soclul gardului. Noi aici locuim, nu suntem toalete pentru bâlci.”

​Domnul Andrei (locatar zonă): „Anul trecut am fost la un pas de tragedie. Un grup de bețivi care veneau de la festival au dat foc unei ghene de gunoi. Focul s-a extins imediat la o curte vecină, a pârjolit gardul și era să ia foc un copac și izolația din polistiren a casei. Noroc că s-a intervenit la timp, că ardea toată casa! Ăsta e riscul la care ne expune primăria pentru ‘distracție’.”

​Doamna Elena (str. B.P. Hasdeu): „După miezul nopții începe calvarul. Rămân pe bănci cu sticlele de băutură și urlă până spre dimineață. Festivalul a dat tonul, iar acum fenomenul continuă și lunea, și marțea. Primarul ne ignoră total.”

​Radu (zona Hasdeu): „O porcărie sinistră, am auzit că nu vrea să-l mute la Vest, că e departe și oamenii vin pe jos pe Bulevard. Ideea că se vine pe jos e o minciună. Am avut poarta blocată de mașinile parcate aiurea toată vara.”

​Doamna Viorica (str. Mihai Eminescu): „Am văzut mămici care își duc copiii să facă nevoile pe spațiul verde, printre castani. E o lipsă totală de educație. Trotuarele sunt lipicioase de bere, mi-au urinat pe gard de 1000 de ori, toată vara!”

​Cristian (str. B.P. Hasdeu): „E o teroare psihică. Când grupuri băute îți dau cu picioarele în poartă la 2 dimineața, nu mai e divertisment. E penibil să auzi că primarul ne consideră ‘o mână de oameni’. Să vină să stea o noapte aici!”

​Doamna Maria (locatară veche): „Am spălat trotuarul cu detergent în fiecare dimineață. E degradant. Castanii ăștia istorici au ajuns paravan pentru nevoi fiziologice. E lipsă de respect față de istoria orașului.”

​Sorin (tânăr tată): „Blocăm bulevardul pentru sport, dar avem urme de fecale pe trotuar. Festivalul a încurajat comportamente antisociale fiindcă au stat beți pe bănci și zbierau în fiecare noapte, nu doar în weekend.”

​În fața ignoranței primarului, partidele politice din Consiliul Local au lăsat la o parte disputele și au bătut palma pentru o reorganizare radicală. Din respect pentru pacienții Spitalului de Pediatrie și pentru locuitorii tratați cu superioritate de executiv, pe Bulevard vor rămâne doar activitățile sportive și recreative „curate”, fără băutură și gălăgie.

​„Din respect pentru locuitorii din zonă și pentru micii pacienți, pe Bulevard vor rămâne numai activitățile care nu implică băutură și gălăgie. Nu putem ignora ploieștenii doar pentru că locuiesc într-o zonă pe care primarul vrea să o transforme în zonă de paranghelie cu orice preț.”, ne-a declarat un consilier local.

​Toată componenta comercială și muzicală ar putea fi mutată în Parcul Municipal Vest. Consilierii au concluzionat că scuza distanței este una falsă: dacă în Parcul Vest se organizează evenimente de calitate, ploieștenii vor parcurge cei 3 kilometri cu drag, așa cum merg la Therme sau la Craiova. Prin această decizie, Bulevardul revine la eleganța sa, iar pericolele de incendiu și mizeria sunt scoase din zonele rezidențiale

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468