
Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Virgil Nanu, a anuntat aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru lărgirea la patru benzi a DJ129, la ieșirea din Ploiești spre DN1.
Astfel, proiectul intra in etapa de pregatire pentru executia lucrarilor.
Potrivit CJ Prahova, investiția vizează extinderea carosabilului la patru benzi, realizarea de trotuare, piste pentru biciclete, iluminat public și sisteme moderne de colectare a apelor pluviale. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 10 milioane de lei.
Totodată, proiectul Consiliului Județean Prahova va fi corelat cu viitorul pasaj rutier ce urmează să fie realizat la intersecția DN1 cu DJ129, investiție dezvoltată în parteneriat cu CNAIR.
„Ieșirea din Ploiești spre Strejnic este una dintre zonele în care pierdem, zi de zi, prea mult timp. Știu asta din discuțiile cu oamenii, dar și din drumurile făcute constant în teren. La orele de vârf, traficul se blochează rapid, iar un drum care ar trebui să dureze câteva minute ajunge să consume nervi și timp pentru mii de oameni.
De aceea am vrut să facem un pas concret aici, nu doar să vorbim despre problemă.
Anul acesta am aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru lărgirea la patru benzi a DJ129, la ieșirea din Ploiești spre DN1. Este un proiect important pentru întreaga zonă de vest a municipiului și pentru legătura cu unul dintre cele mai circulate drumuri din România.
Vor fi patru benzi, trotuare, piste pentru biciclete, iluminat public și sisteme moderne pentru preluarea apelor pluviale. Dar, dincolo de partea tehnică, miza reală este una simplă: mai puțin timp pierdut în trafic și o circulație mai fluidă într-un punct care a devenit sufocant.
Nu este o lucrare ușoară. Zona este aglomerată, sunt multe rețele de utilități, iar proiectul trebuie corelat și cu viitorul pasaj de la intersecția cu DN1, dezvoltat împreună cu CNAIR. Tocmai de aceea lucrurile trebuie făcute corect și gândite împreună, nu separat.
Știu că oamenii s-au săturat de promisiuni și randări. De aceea prefer să vorbim despre proiecte atunci când ele intră în etape concrete.
Pas cu pas, încercăm să rezolvăm probleme pe care Prahova le duce de prea mulți ani.”, a transmis Nanu.




Cum va arăta ieșirea din Ploiești spre Strejnic. Virgil Nanu (CJ Prahova): Vor fi 4 benzi, trotuare și piste pentru biciclete + pasaj rutier
Schimbare de conducere la OAR Prahova: George Marcian Nica preia mandatul. Echipa susținută de Roxana Pandele pierde alegerile
Centru sub sechestru! Taxa de 100 lei a lui Polițeanu a împins tinerii la gesturi sinucigașe! Val de critici pe Facebook: „Trebuie să plătim să avem acces în orașul nostru?!”




