Premierul spaniol Pedro Sánchez l-a apărat pe starul Barcelonei, Lamine Yamal, după reacția dură a autorităților israeliene la gestul fotbalistului de a flutura un steag palestinian în timpul celebrării titlului câștigat de echipa catalană. Ministrul israelian al Apărării l-a acuzat pe jucător că „incită la ură”, în timp ce Sánchez a spus că acesta și-a exprimat solidaritatea față de Palestina, împărtășită de milioane de spanioli.
Premierul spaniol Pedro Sánchez și-a reluat schimbul dur de replici cu Israelul, exprimându-și sprijinul pentru starul echipei FC Barcelona, Lamine Yamal, după ce acesta a fluturat un steag palestinian în timpul sărbătoririi câștigării titlului de campioană, scrie POLITICO.
Sánchez a scris într-o postare pe X că cei care consideră că fluturarea „steagului unui stat” reprezintă incitare la ură „fie și-au pierdut discernământul, fie au fost orbiți de propria lor infamie”.
Comentariul său vine după criticile lansate la adresa lui Yamal de ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, care a declarat că fotbalistul a ales „să incite împotriva Israelului și să alimenteze ura în timp ce soldații noștri luptă împotriva organizației teroriste Hamas”.
„Mă aștept ca un club mare și respectat precum FC Barcelona să se delimiteze de aceste declarații și să arate fără echivoc că nu există loc pentru incitare sau pentru susținerea terorismului”, a scris Katz într-o postare pe X.
Sánchez a replicat spunând că adolescentul „a exprimat doar solidaritatea cu Palestina pe care o simt milioane de spanioli. Încă un motiv pentru a fi mândri de el”.
Noua dispută vine după încercarea de luna trecută a Spaniei și a altor trei state membre ale UE de a pune capăt acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Israel, inițiativă respinsă în cele din urmă de ceilalți miniștri de Externe europeni.
Sánchez este liderul european cel mai vocal în condamnarea Israelului, declarând la un miting politic din aprilie că „un guvern care încalcă dreptul internațional sau principiile Uniunii Europene nu poate fi partenerul acesteia”.
Yamal, în vârstă de 18 ani, este speranța Spaniei la Cupa Mondială FIFA din această vară, așeptările fiind ca el să fie jucătorul-cheie al naționalei la competiția organizată în America de Nord.




BREAKING NEWS DE SECOL XXI: Primăria Ploiești a realizat imposibilul! S-au trasat trei linii cu var la Catedrală, pe banii altora! Plecăciuni!
Crin Antonescu îl atacă direct pe Ilie Bolojan: „Un premier care a eșuat”. Ce spune fostul lider PNL despre actuala clasă politică
PERICOL IMINENT/ Podul de la Gara de Sud – la un pas de o tragedie de proporții. Primarul Polițeanu: „Nu sunt bani!”


