
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a verificat, după încheierea programului de lucru, stadiul lucrărilor la două investiții importante pentru infrastructura de gaze naturale din județ: Stația de Filtrare, Măsurare și Predare Gaze (SFMP) Plopeni și Stația de Reglare, Măsurare și Predare Gaze (SRMP) Buda-Păulești.
Potrivit acestuia, proiectele înregistrează progrese semnificative și reprezintă etape esențiale pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din Prahova.
„În aceasta seară, după terminarea programului, am fost să verific stadiul lucrărilor la două obiective esențiale ale infrastructurii de gaze naturale din județul Prahova: SFMP Plopeni (Stație de Filtrare, Măsurare și Predare Gaze) și SRMP Buda-Păulești (Stație de Reglare, Măsurare și Predare Gaze).
Mircea Roșca, PNL Prahova: România a fost și rămâne alături de Ucraina!
La SFMP Plopeni, lucrările sunt aproape de finalizare. Stația este montată, iar în perioada următoare vor fi realizate racordurile electrice de medie tensiune și împrejmuirea amplasamentului. Odată finalizate și aceste etape, obiectivul va fi pregătit pentru următoarele faze tehnice necesare punerii în funcțiune.
La SRMP Buda-Păulești, au fost finalizate platformele care vor susține viitoarea stație. Este o etapă esențială, deoarece aceste structuri reprezintă baza pe care vor fi montate echipamentele tehnologice ce vor asigura reglarea, măsurarea și predarea gazelor în cadrul sistemului.
Poate că astfel de investiții nu sunt la fel de vizibile precum un drum sau un pod, însă ele reprezintă componente strategice fără de care infrastructura de distribuție a gazelor naturale nu poate funcționa. Fiecare etapă finalizată înseamnă un pas înainte către dezvoltarea rețelelor și către crearea condițiilor necesare pentru comunități mai bine conectate și mai bine pregătite pentru viitor.
Continuăm să urmărim îndeaproape evoluția lucrărilor și să susținem proiectele de infrastructură care contribuie la dezvoltarea județului Prahova și la creșterea calității vieții pentru cetățeni.”, a transmis Nanu.




Strigăt de disperare la ușa primarului Polițeanu! O familie cu 9 copii, evacuată din casă, umilită și plimbată pe la ghișeele Primăriei Ploiești. „Primarul nu vrea să ne primească în audiență. Suntem la zi cu plata chiriei!”
Virgil Nanu: Lucrările la două obiective strategice din infrastructura de gaze a Prahovei avansează conform planului






