
Marea „reformă” administrativă trâmbițată de primarul Mihai Polițeanu începe să își arate adevărata față, iar primii care decontează nota de plată sunt, ca de obicei, ploieștenii de rând. Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești a emis un anunț oficial de-a dreptul șocant pentru contribuabili: ca urmare a reorganizării instituției prin restructurarea numărului de posturi (aprobată prin H.C.L. nr. 126/2026), de la data de 29 iunie 2026, ploieștenii vor fi îngropați în birocrație. Termenele de soluționare a documentelor explodează, un ghișeu important este închis definitiv, iar programul de lucru cu publicul devine o bătaie de joc.
Cozi și așteptare record: 30 de zile pentru declararea unei locuințe sau a unui teren
De la promisiunile din campanie privind eficientizarea și debirocratizarea, administrația locală a trecut direct la paralizarea serviciilor publice. Reducerea numărului de posturi din SPFL lasă instituția fără personal, fapt recunoscut oficial prin noile termene uriașe de așteptare impuse cetățenilor și firmelor începând cu 29 iunie 2026:
Pentru persoane fizice și juridice:
Declarări/încetări clădiri și terenuri – 30 de zile (un termen de-a dreptul aberant pentru un oraș ce se vrea european);
Cereri pentru istoric rol fiscal – 7 zile;
Cereri de acordare a scutirilor de impozite – 20 de zile;
Restituiri de sume – 15 zile.
Impozit pe mijloace de transport (Persoane fizice și juridice):
Declarări mijloace de transport – 7 zile;
Transferuri mijloace de transport – 10 zile.
(Singura „consolare” este radierea în 48 de ore, un termen oricum normal în era digitalizării).
Practic, prin eliminarea personalului sub pretextul „restructurării economice”, dosarele ploieștenilor vor zăcea săptămâni în șir pe birourile golite de funcționari, blocând tranzacții imobiliare, succesiuni și activități comerciale.
Casieria de pe strada Basarabi, ÎNCHISĂ DEFINITIV. Program de doar câteva ore la Primărie
Lovitura de grație este aplicată ploieștenilor care nu au acces la internet sau celor în vârstă, care preferă să își plătească dările direct la ghișeu. Prin aceeași decizie de reorganizare, casieria SPFL de pe strada Basarabi nr. 5 își suspendă definitiv activitatea.
Mai mult, programul punctului de lucru de la parterul Primăriei Municipiului Ploiești (Piața Eroilor nr. 1A) este redus la un nivel ridicol, fiind deschis doar câteva ore pe săptămână, în total dispreț față de cetățenii care muncesc:
Luni: orele 09:00 – 12:00 (doar 3 ore!)
Miercuri: orele 15:00 – 18:00 (doar 3 ore!)
Vineri: orele 09:00 – 13:00 (4 ore!)
Marțea și joia? Închis complet!
Pentru sediile de pe Bulevardul Independenței nr. 16 și Șoseaua Vestului nr. 19, programul rămâne cel clasic (luni, marți, joi: 8:00-16:30; miercuri: 8:00-18:30; vineri: 8:00-14:00), însă acestea vor fi, cel mai probabil, blocate de cozi kilometrice din cauza fluxului de cetățeni redirecționați de la ghișeele închise.
Administrație din tastatură: Trimiteți pensionarii pe aplicații mobile!
În mod cinic, SPFL le recomandă ploieștenilor să folosească exclusiv mediul online – platforma ATLAS, ghiseul.ro sau aplicația mobilă. Însă administrația Polițeanu uită, în mod convenabil, că mii de pensionari din Ploiești nu dețin smartphone-uri, calculatoare sau competențe digitale și nici nu au conturi bancare pentru a folosi ordine de plată. Acești oameni vor fi obligați să stea la cozi infernale în arșița verii, doar pentru că primăria a decis să taie posturi pentru a da bine la public pe Facebook.
Aceasta este realitatea cruntă a „eficientizării” implementate de actualul primar: în timp ce pe rețelele sociale se laudă cu mari reforme structurale, în viața reală ploieștenii pierd zile întregi pentru un amărât de act fiscal. Un oraș administrat exclusiv prin lozinci, unde serviciile publice sunt puse pe butuci, iar cetățeanul este lăsat să aștepte o lună de zile pentru ca administrația locală să își facă datoria.




Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar în dosarul mitei electorale. Contestația depusă de primarul Bucureștiului a fost respinsă
Acum începe cu adevărat „paranghelia”: După restructurările Primăriei Ploiești, cetățenii vor aștepta 30 de zile pentru un act, iar casieriile se închid!
FĂRĂ MILĂ PENTRU BIETELE ANIMALE! Consilierii primarului Polițeanu au votat ÎMPOTRIVA înființării serviciului pentru câinii fără adăpost. „Mișcarea Noi, Ploieștenii” nu sunt de acord cu salvarea câinilor de pe străzi!






