
Liderul din vestiarul Petrolului, Paul Papp, a dezvălui astăzi că este mare amator de paste. Să le mănânce, dar mai ales să le gătească. Așa a declarat Papp într-un interviu pentru gsp.ro. Fostul internațional a spus că a învățat să prepare tortellini, farfalle și alte cele în Italia pe vremea când evolua la Verona. Papp își dorește ca împreună cu ceilalți colegi de la Petrolul să bată Rapidul, mai ales că în acest meci el va “împlini” 300 de partide în Superliga, conform celor de la gsp.ro.

În interviul pentru site-ul respectiv fotbalistul de 36 de ani a mai comentat despre startul de sezon al Petrolului, dar și cât mai vrea să joace.
Paul Papp:,,Cred că e un start bun, se putea mai bine. Colegii cei noi care au venit încep ușor-ușor să se integreze, deși cred că mai au nevoie de timp. Am spus-o și în trecut, încă nu suntem la cel mai înalt nivel, trebuie să mai punem anumite detalii la punct. Staff-ul este unul profesionist, ne-am acomodat imediat la cerințele noului antrenor, îi facem față. Atmosfera de la echipă este, ca întotdeauna, foarte bună. Cred că de când am venit la Ploiești am avut doar o atmosferă bună, cu toate problemele care se scriau și cu toate piedicile care au fost. Cred că e o atmosferă bună și sperăm să facem anul ăsta o performanță bună”.

Paul Papp:,,Sunt motivat, vreau să mai joc doi ani, trei ani. Când n-o să mai pot și când n-o să mai fiu motivat, voi ridica mâna, cu siguranță. Dar în momentul de față sunt foarte motivat. Mă motivează copiii, am un băiat care joacă fotbal, am o fetiță care joacă handbal. Vreau să le demonstrez lor că pot și vreau să învețe lucruri de la mine”.

Fotbalistii ploiesteni la o fotografie de grup realizata inaintea meciului de fotbal dintre FC Petrolul Ploiesti si SC Otelul Galati, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 9 august 2026. © FOTO:Sorin Pana/SPORT PICTURES
Petrolul-Rapid este cel mai important meci pentru fanii petroliști de aceea jucătorii își doresc ca tribunele arenei Ilie Oană să fie arhipline. Bilete pentru acest joc sunt disponibile on-line, pe https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/ , iar de la casa stadionului „Ilie Oană” vor putea fi cumpărate conform următorului program:
– Joi, 20 august: orele 12.00 – 18.00
– Vineri, 21 august: orele 12.00 – pauză meciului.
Sursa:gsp.ro/foto:fcpetrolul.ro




Caz șocant în Prahova: Un bărbat de 27 de ani a fost arestat pentru viol: Victime, fete de 12, 13 și 14 ani. Tânărul a distribuit și imagini în mediul online
Dosarul Oxy Residence 2: Cum s-ar fi folosit dezvoltatorii de explozia din Rahova pentru a-și păcăli cumpărătorii
Paradox în noua Lege a salarizării: O treime dintre bugetari ar porni cu salarii sub minimul pe economie




