Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a 3-a din Superliga. În cadrul acestei runde Petrolul Ploiești va juca luni, 31 iulie, de la 18.30, pe teren propriu, cu FC Voluntari. Iată programul complet al ultimei etape din iulie:
Vineri, 28 iulie
Ora 18.30 FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj
Ora 21.30 FC Rapid 1923 – FC Botoșani
Sâmbătă, 29 iulie
Ora 18.30 FC Hermannstadt – UTA Arad
Ora 21.30 Oțelul Galați – FCSB
Duminică, 30 iulie
Ora 18.30 Farul Constanța – Politehnica Iași
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova
Luni, 31 iulie
Ora 18.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari
Ora 21.30 Dinamo București – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Înainte de jocul cu ilfovenii, gruparea petrolistă va juca tot luni, 24 iulie, de la ora 18.30, primul meci din acest sezon în deplasare la FC Botoșani. Petrolul a debutat în noul an competițional cu un egal, pe ,,Ilie Oană”, contra lui U Cluj. În această partidă principalul Florin Pîrvu i-a debutat pe Lukas Zima, Guilherme Garutti, Alexandru Musi și Zoran Petrovic. Portarul Zima a avut un start cu bune și rele, fundașul Garutti a evoluat decent, mijlocașul Musi s-a remarcat cel mai mult din cei patru, datorită jocului și a golului marcat. Și Petrovic putea marca însă valoarea individuală și nu neadaptarea la Petrolul l-au făcut să rateze o șansă mare. Sursa foto:fcpetrolul.ro