Hanca își dorește o revenire grabnică

Hanca își dorește o revenire grabnică

Sergiu Hanca, mijlocașul Petrolului, a avut o intervenție telefonică la DigiSport de la o clinică de specialitate din Barcelona unde a fost operat. Hanca a declarat că a făcut un pariu cu el să revină cât mai rapid posibil pe teren, probabil în februarie. „Mă simt că după operație, obosit, dureri, dar sunt încrezător după ce am vorbit cu doctorul. Diagnosticul, sincer, nu știu să îl spun, ideea e că mi-a reparat trei ligamente la gleznă, erau rupte și acum sunt foarte bine. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut ocazia să mă operez la acest doctor, între primii 10 din Europa. Sunt recunoscător clubului că m-a susținut și a făcut tot posibilul să mă operez aici. Doctorul mi-a zis că recuperarea de după accidentare e undeva la trei luni, din care au trecut două săptămâni. Depinde doar de mine cât de bine răspund recuperării” – a declarat fotbalistul la DigiSport.

Hanca a primit încurajări și de la colegii săi de la Petrolul care astăzi reiau antrenamentele după câteva zile de pauză. Unul dintre fotbaliștii Petrolului, olandezul Bart Meijers, a avut o evoluție bună în meciul cu U Cluj grație căreia a fost inclus de LPF în echipa etapei a 16-a din Superliga României. Este prima oară când Meijers este inclus în echipa etapei. Până acum doar colegii săi, Țicu(2),Doua(2), Jair(2),Grozav(2), Papp, Dumitriu, Zima și antrenorul Florin Pîrvu s-au bucurat de acest statut.

Iată cel mai bun 11 și antrenorul etapei 16 :Horaţiu Moldovan ( Rapid) – Denis Ciobotariu (Sepsi), Valentin Screciu (Universitatea Craiova), Bart Meijers (Petrolul) – Stâlpul defensivei prahovenilor a continuat evoluţiile bune din acest sezon şi în faţa Universităţii Cluj, Rareş Ispas (Poli Iaşi) – Baba Alhassan (Hermannstadt), Juri Cisotti (Oţelul) – Eduard Florescu (FC Botoşani) – Alexandru Pop (Oţelul),Shayon Harrison (Poli Iaşi), Florinel Coman (FCSB). Antrenor: Dorinel Munteanu (Oţelul ).

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191